101 de privelişti ale Muntelui lui Rákóczi

Tenerife - semne de carte

2012-01-31T02:02:00.001-08:00

.
În cadrul unui schimb intercultural, Biblioteca Orășenească Jibou a primit un set de semne de carte trimise tocmai din Tenerife, Insulele Canare. Unele dintre ele sunt destinate turiștilor și sunt ilustrate cu fotografii ale peisajelor de acolo.

Cliț 4: Misterul hărților

2012-01-25T05:16:00.001-08:00

.
Aici vom aduna fragmentele de hartă referitoare la misterioasa vale din Cliț, zonă parcursă în excursia din vară. Pe unele dintre ele, spectaculoasa succesiune de abriuri este trecută, pe altele este tăinuită, deși ar putea constitui o atracție turistică de prim rang. Deci, iată categoriile:

PRO
Hărți cu „Valea Umbrelor”

Sălaj. Hărți turistice județene. Editura Sport-Turism, București, nedatată.

CONTRA
Hărți fără „Valea Umbrelor”

România. Atlas rutier. Editura Sport-Turism, București, 1981, planșa 12.

Harta Sălajului, 2008.
.

Oameni de zăpadă

2012-01-22T06:45:00.000-08:00

Muntele Fuji din Jibou, noaptea

2011-12-02T10:47:00.000-08:00

.
În urmă cu o lună, presa anunţa că la Jibou, în Grădina japoneză din cadrul Grădinii Botanice, s-a inaugurat o copie la scară a vulcanului sfânt Fuji-Yama. Am ajuns să vedem minunea abia cu prilejul spectacolului de lumini hibernale organizat pe 1 Decembrie. Fotografiile au fost realizate de Széll Sándor, care şi-a propus să ilustreze evenimentul şi pe blogul propriu.

.

1 Decembrie la Grădina Botanică

2011-12-01T10:31:00.000-08:00

.De 1 Decembrie, pentru a doua oară, Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou a găzduit feeria spectacolului de lumini hibernale. Fotografiile următoare au fost realizate de Széll Sándor, care şi-a propus să ilustreze evenimentul şi pe blogul propriu. Dacă doriţi să vedeţi „mai multă lumină” (vorbe lăsate nouă de Goethe), daţi clic pe http://szellphotography.blogspot.com/

Intrarea în Grădina Botanică, pe înserate

Mulţimea a început să se adune după apus.

Cu sufletul la gură, în aşteptarea apariţiei lui Moş Crăciun (altul decât Moş Gerilă sau Moş Ajun, care vin în seara de 24 decembrie).

O vedere înspre castelul Wesselényi

Prezentatorii: Minnie şi Superman

Corul Şcolii „Lucian Blaga” (profesor Mircea Borzan)

Corul Liceului „Ion Agârbiceanu” (profesor Mircea Borzan)

Împreună cu băieţii, în parcul Grădinii Botanice.

Jiboul în Welcome to Romania

2011-11-19T07:48:00.000-08:00

.
A devenit accesibilă pagina de internet dedicată Jiboului de pe situl welcometoromania.ro, realizat de firma Teta Infoimpex S.R.L. din Oradea.

Obiectivele turistice propuse vizitatorilor sunt prezentate succint şi bogat ilustrate cu fotografii color: Acvariul; Băile curative; Biserica Reformată; Biserica Catolică; Casinoul; Castelul Béldy; Castelul Wesselényi; Căminul cultural reformat; Cavoul Wesselényi; Gara veche; Grădina botanică; Grădina zoologică; Judecătoria; Manejul; Muzeul orăşenesc; Primăria.

Înainte de realizarea paginii, au fost accesate şi serviciile de documentare publică ale instituţiei noastre. Ne bucurăm că am putut fi de folos.
.

Muntele Fuji din Grădina Botanică Jibou

2011-11-09T22:39:00.000-08:00

.
Un reportaj realizat de echipa cotidianului Graiul Salajului:

Imagini din Jibou (1929)

2011-10-08T12:26:00.000-07:00

.
Biserica reformată

Castelul Wesselényi (grădina nordică)

Haită de copoi şi castelul Wesselényi (curtea sudică)

Castelul Wesselényi (curtea sudică)

Cazinoul

Centrul Jiboului

Fabrica de cherestea (de pe pârâul Firiza)

Judecătoria 1 (azi spital orăşenesc)

Judecătoria 2 (azi spital orăşenesc)

Moara mecanică de pe strada Ronei

Strada Kossuth, azi Libertăţii

Vederea generală
.

Ceasuri pictate (1)

2011-10-06T22:17:00.000-07:00

.
Turlele multor biserici sunt prevăzute cu cadrane de ceas. Uneori, mecanismele nu sunt achiziționate și instalate, cum e și cazul bisericii romano-catolice „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou. Cadranele ei sunt cu totul albe.

Când am trecut prin Surduc, am observat că biserica ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” (construită în 1913) are cadranele pictate, astfel încât ele arată ora 12:27. La rugămintea mea, poetul Viorel Mureșan l-a întrebat pe preotul paroh Grigore Pop, care a slujit întâi în Cristolțel și Inău, de unde s-a mutat în 2002 în Surduc.

Citim în Sfânta Evanghelie după Ioan 12:27: „Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta? Doar pentru aceasta am venit în ceasul acesta.”

Pe trei dintre cadranele bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Cuceu (1852), arătătoarele arată 12 fără un sfert. Părintele Daniel Baboș, paroh din 2003, crede că e un îndemn să nu lăsăm cele sufletești pe ultima clipă.

Pe cadranul dinspre altar, ploaia a spălat varul și se văd urmele a două arătătoare pictate anterior, care arată 10:30. Ele ar putea să trimită către un alt verset din Sfânta Evanghelie după Ioan: „Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.”
.

Cetatea Aurită de la Cheud

2011-10-05T01:25:00.001-07:00

.
În aval de Cheud, pe malul drept al Someşului, se află Dealul Cetăţii. În vârf, stau şanţurile „Cetăţii lui Pintea”, în realitate săpate mult înainte de războiul principelui Rákóczi cu austriecii (1703-1711), chiar înainte de năvala tătarilor (1241), când cavalerii din „Cetatea de Aur” sau „Cetatea Aurită” (în maghiară: Aranyos vár) stăteau de pază la Cheile Ţicăului şi vămuiau întru beneficiul regelui plutele cu sare sosite pe Someş de la Dej.

În capătul nordic al Cheudului (în maghiară: Köőd), dincolo de ultima fâşie arată şi de ultima fâneaţă, în desişul dinspre deal, aproape de drum, se găseşte această fântână. Se urcă prin stânga ei, cale de 30-40 metri.

Se merge mai departe pe drumul care urcă dealul.

Ruinele presupusei abaţii medievale, locuită cândva de călugării benedictini, care au dat şi numele satului aflat pe celălalt mal al Someşului, Benesat (în maghiară: Benedekfalva).

Potrivit lui Petri Mór, monografist de confesiune reformată, poporul povestea că monahii de aici şi-ar fi adus femei din Suplac pe Someş (în maghiară: Széplak, adică: Casă/Aşezare Frumoasă), azi Aluniş, ca să se distreze. La Ţicău ar fi fost grajdul cu mânji (în maghiară: csikó) , la Biuşa grânarele (în maghiară: Böősháza, Casa Belşugului), iar la Ardud sediul Ordinului călugăresc. Ce mai, materie primă pentru un adevărat „Decameron” ardelenesc!

Alte fotografii se găsesc pe blogul lui Széll Sándor:
http://szellphotography.blogspot.com/2011/10/cetatea-aurita-de-la-cheud.html
.

Cheile Ţicăului

2011-10-01T09:31:00.000-07:00

.
Cheile Ţicăului reprezintă o strâmtoare a râului Someş între Benesat şi Ţicău (pe malul stâng) ori între Cheud şi Chelinţa (pe malul drept), situată la graniţa dintre judeţele Sălaj şi Maramureş.

Noi ne-am apropiat de ele dinspre Cheud, unde este doar un drum comunal.
Pe celălalt mal, există atât o şosea cât şi drumul de fier către Ulmeni, Baia Mare şi Satu Mare.

Pe malul drept e mai multă linişte.
Primul loc de pescuit.

O insuliţă în mijlocul apelor. Dinspre ea, se aud sunete de tălăngi.

Izvorul captat de silvicultorii din Cehu Silvaniei, aflat lângă primul loc de pescuit.

Al doilea loc de pescuit, lângă o păşune bună şi ca loc de camping, şi ca loc de plajă.

Primele cercuri din pietre de pe malul râului (scuzaţi, nu le voi posta pe toate).

Partea din aval a locului de camping. Şi aici stă un pescar.

Malul începe să se se îngusteze.

Apa devine adâncă. Un alt loc cu crăcane pentru undiţe.

Locul unde malurile se apropie cel mai mult.

Ieşirea din chei.

O altă insuliţă, aflată la capătul Cheilor Ţicăului.
.

Catedrala „Sfânta Maria” din Baia Mare

2011-09-30T00:58:00.000-07:00

Copilării

2011-09-29T01:55:00.000-07:00

Expo Flora 2011 - Baia Mare

2011-09-28T04:18:00.001-07:00

Ipostaze vesele la Sărbătoarea Castanelor 2011

2011-09-25T03:10:00.000-07:00

.
Cum geamul vagonului avea o crăpătură în formă de colimator, ne-am jucat de-a „Travian” (dacă se mai poartă jocul acesta pe internet):
„Împuşcaţi trei plopii...”
(Explicaţie: enervanta reclamă la joc cerea să nimeriţi cu praştia trei romani, dar bieţii de ei erau articulaţi şi la plural:
Împuşcaţi trei romanii!!!)

Şi „viţăvercea”: calitatea presupune pretenţie!

În Baia Mare, ca să ajungi la muzee, trebuie întâi să treci de...
Bastionul Măcelarilor.

O ghetuţă de bebeluş agăţată de gardul stadionului de rugby.
CSM Ştiinţa Baia Mare a dat mai mulţi titulari echipei naţionale, care zilele acestea luptă în grupa B din Cupa Mondială organizată la antipozi, în Noua Zeelandă.

Un must de Cicârlău mai scump decât vinul.

Nici la concurenţă nu este mai lesne. Dar măcar acolo găsiţi şi produse apicole.

Ce este născut din pisică „mouse” mănâncă.

Înainte şi la dreapta.
Stop minciunii!

Casa dintre... pereţi!

D(e-)aia e modă.

Un regulament parcă tradus din... româneşte cu Google Translate.

Un original curs de reinventare.

Cultura muzicală a fost protejată de panglica galbenă a poliţiei.

Haine second-hand... de marcă!

Em pătrat se dă rotund.

Cine râde la urmă râde mai bine

.

Biserica de lemn din Turbuţa

2011-09-21T23:28:00.001-07:00

Drumul popilor

2011-09-19T06:50:00.001-07:00

.
Biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou a sărbătorit anul acesta 125 de ani de la sfinţire. Preotul paroh Láber Ferenc s-a străduit să-i înnoiască exteriorul. De asemenea, s-a lucrat şi la casa parohială, astfel încât la ceasul de sărbătoare totul să fie primenit şi curat. Au fost mecanizate două dintre cele trei clopote ale bisericii. Jubileul a fost celebrat de însuşi Episcopul Oradiei Mari, Excelenţa Sa Böcskei László, în duminica din 28 august 2011.

Toţi enoriaşii s-au străduit să participe la organizarea evenimentului şi au ajutat cu însufleţire la curăţenie, împodobitul bisericii, pregătirea bucatelor, primirea oaspeţilor etc.

Pe lângă toate acestea, mi-am propus să dedic şi o excursie destinată să cinstească eforturile tuturor preoţilor parohi din Jibou care au slujit în filia (biserica aparţinătoare) din Sâncraiu Silvaniei. Până să primească maşini de la episcopie, ei au străbătut drumul cu bicicleta, din două în două duminici, indiferent dacă era vară sau iarnă; caniculă sau ger; ploaie ori viscol.

Am dorit să văd ceea ce au văzut ei, să simt ceea ce au simţit, să-i mulţumesc astfel Domnului că au împlinit ceea ce li s-a dat să împlinească. Multumesc lui Dumnezeu că am avut ocazia să trăiesc experienţa lor!

Am plecat din Jibou dimineaţa la opt.
Cum biserica noastră n-are ceas, am fotografiat orologiul bisericii reformate.

Am mers pe strada Tudor Vladimirescu, apoi pe Cărămidarilor (rebotezată Stejarilor). Porţiunea dintre capătul Jiboului şi ferma de vite de la GOSTAT nu este asfaltată. Acolo, spre stânga, se merge la Castelul Béldy (1905). Am pedalat tot înainte, în sus pe vale, până la Şoimuş. În imagine, se vede biserica ortodoxă din localitate. La ieşirea din sat, drumul se desparte: o parte merge înainte, către şoseaua Zalău-Cehu Silvaniei; altă parte o coteşte la stânga, prin pădure, către viile Sâncraiului.

Drumul prin pădure începe anevoios, dar apoi se lărgeşte şi devine o adevărată promenadă. Cu toate acestea, am admirat curajul preoţilor în momentul când am văzut solul răvăşit de râturile mistreţilor. În anii '50, încă erau lupi în Sălaj. Traseul prin miez de codru nu durează decât cel mult o jumătate de oră. În total, am mers două ore cu bicicleta sau împingând-o până când am ajuns la bisericuţa soră din Sâncraiu Silvaniei.

GPS-ul mi-a recomandat să merg prin Cuceu şi Dobrin, dar am ales ca acest traseu să fie calea de întoarcere. Enoriaşii din Sâncraiu Almaşului au confirmat că am venit pe calea cea bună, iar preoţii se întorceau la Jibou tot prin pădure, deoarece drumul era mai scurt. Ultimul paroh care a folosit bicicleta pentru deplasare a fost părintele Radnóthi Szakács Albert (2003-2006).
În Dobrin, biserica se afla peste vale, aşa că, fermecat de sonoritate, am fotografiat PAPI, Punctul de Acces Public la Informare din cadrul căminului cultural.

Porţiunea dintre Dobrin şi Cuceu nu-mi era necunoscută, deoarece cu ocazia unei aniversări Tudor Arghezi, s-a organizat o excursie la care au participat criticii Gheorghe Bulgăr şi Dumitru Micu, actorul Vistrian Roman, sculptorul Ioan Mihele, istoricul Cornel Grad, colegii de la cultură şi de la bibliotecă. De asemenea, am văzut pe blogul Grupului Şcolar „Octavian Goga” şi poze din interiorul bisericii „Sfântul Nicolaie” din Cuceu, un edificiu impunător şi minunat plasat în spaţiu. Acum l-am şi vizitat.

Am ajuns la porţile oraşului după cinci ore de hoinăreală. Aceasta a fost ultima dintre cele trei excursii importante pe care mi-am plănuit să le fac în această vară (la Porolissum cu trenul, Salcia Blestemată din Var şi Drumul popilor). În zilele următoare, voi posta şi alte fotografii din acest tur (Jibou-Şoimuş-Sâncraiu Silvaniei-Dobrin-Cuceu-Jibou), grupate tematic: fântâni cu cumpănă, biserici cu ceas pictat etc.
.

Tura cea mare: Întoarcerea acasă.

2011-09-18T08:27:00.000-07:00

.Tura cea mică a constat într-o excursie cu bicicleta pe traseul Jibou-Turbuţa via Rona, pe malul drept al Someşului sau sub abruptul Piscuiului. Inspirat de o poveste din copilăria lui Dorin, am hotărât să urc în sus pe râu, pe malul drept, până la Ciocmani, aventură povestită în însemnarea „Tura cea mare: Jibou-Turbuţa-Ciocmani”. M-am întors înapoi pe şoseaua străbătută şi în excursia de la Cliţ.

Centrul satului Ciocmani este asfaltat. De aici încolo, este foarte uşor de mers cu bicicleta şi am făcut aproximativ 2 ore până în Jibou.

Din centru, se merge până la intersecţia cu şoseaua principală care vine de la Răstoci şi se virează la dreapta.

Dincolo de Halta Ciocmani, aflată în stânga, începe podul rutier peste Someş, paralel cu reînnoitul pod feroviar. În celălalt capăt se află tabla indicatoare unde se indică greşit că Jiboul ar fi la 18 km departe. Precum se vede din însemnarea „Momentul adevărului”, în realitate sunt doar 13 km.

Vedere înspre amonte de pe podul rutier. În spate de tot, se află locul de unde l-am fotografiat când ne-am dus către Cliţ, vezi AICI! imaginea.

Originala discotecă din Surduc (ultima funcţie cunoscută!).

Cavoul familiei nobiliare Jósika, baronii din Surducul sălăjean.

O dublă curbă lină în lumina înserării.

Pădurea energetică dintre Surduc şi intrarea în Tihău.
Unul dintre electricienii de aici a fost ales ca primar al comunei, dar a renunţat la postul de prim-gospodar când a văzut ce salariu îi revine şi s-a întors la vechiul loc de muncă, unde beneficia de o retribuţie mult mai consistentă şi de mai puţine dureri de cap.

În intersecţia de lângă pârâul Almaş, s-au înălţat cândva trei răstigniri, dar în urma răsturnării unei basculante au rămas doar două. Cea mai veche este cioplită din lemn şi l-a inspirat pe poetul Viorel Mureşan să scrie: „statuia moartă privea cerul de sus/ iritată de ho-ho-te-le acelui Iisus/ necăjit că de pe cruce un braţ i s-a rupt/ când încâlcea evangheliile pe dedesubt" (Deasupra lucrurilor se făcea repetiţie generală).
O altă cruce de lemn, tot cu braţul stâng al Mântuitorului desprins de trup, se găseşte lângă biserica de lemn din Var.

Peste drum de răscruce, un panou publicitar nou ne invită să vizităm cetatea romană de la Moigrad.

Momentul adevărului

2011-09-18T08:14:00.000-07:00

.
Când te afli în excursie şi îi întrebi pe localnici, distanţele se măsoară în „la o aruncătură de băţ”, „peste vale”, „acolo ni!”, „nu-i departe”. Uneori, aceste indicaţii verbale sunt mult mai precise decât panourile instalate de drumari.

În capătul podului rutier peste Someş de la Ciocmani se află o tablă pe care scrie greşit: Jibou - 18 Km.

Peste drum de panoul buclucaş, sub poala pădurii, stă o bornă kilometrică unde se indică, mult mai aproape de adevăr, 12 km.

Hărţile rutiere şi GPS-urile programate pe baza lor indică 13 km. Cam atât am şi pedalat de aici până acasă.
.

Tura cea mare: Jibou-Turbuţa-Ciocmani

2011-09-17T16:19:00.000-07:00

.Fiecare „techergheală” de-a mea are la început câte o întâmplare. Uneori ea a fost desprinsă dintr-o carte, precum a fost drumul prin Pădurea Viţinalului (de la Mirşid la Moigrad) ori căutarea Salciei Blestemate din Var.

Altădată, ca şi acum, am pornit pe urmele unei „aventuri” povestite de un prieten. În anii '60-'70, părinţii lui Dorin au venit din Gârbou la o nuntă în Turbuţa. Era iarnă şi un ger de crăpau pietrele.

Pe vremea aceea, încă nu fusese construit podul pietonal cu patru piloni din prezent, aşa că au trecut Someşul cu „luntrea” (bacul). Petrecerea s-a terminat în zori, dar nuntaşii n-au putut să se întoarcă acasă pe acelaşi drum, deoarece malul râului a îngheţat peste noapte şi bacul n-a putut fi desprins. Tinerii nu s-au necăjit prea mult, ci au plecat pe Someş în sus, către Ciocmani.

Am hotărât să repet isprava lor. Anul trecut, tot pe vremea recoltării cucuruzului, am făcut un mic tur al Someşului, pe sub abruptul Piscuiului. Am revenit ulterior, împreună cu băieţii şi, deoarece podul plutitor de la Rona a fost demontat după construirea micului „Golden Gate”, ne-am lăsat cuprinşi de nostalgii şi am ţinut neapărat să trecem râul cu bacul de la Turbuţa.

Deci, fie că veniţi pe malul drept, fie pe cel stâng, ştiţi cum să ajungeţi la punte. De aici, se intră în sat. (Crucea rotitoare din imagine împiedică accesul animalelor pe pod.)

Prima răscruce. Valea prăpăstioasă din faţă, unde cândva era pălincăria din Turbuţa, urcă înspre Ţugluiul (Piscuiul) Ronei. Drumul către Ciocmani e la dreapta, prin centrul satului, peste podeţul improvizat din tuburile de beton.

O altă intersecţie, cu drumul care vine de la „peşteră” şi încă unul. Strada principală merge tot înainte.

Un localnic şi carul său rustic. E bine să întrebaţi, înainte de a fotografia. Cei care se tem că o să apară pe la ProTV sau pe internet se uită ciudat şi protestează. În cazul de faţă, omul a acceptat cu dragă inimă, drept care îi mulţumim.

Biserica nouă din Turbuţa. Iniţial a fost şcoală elementară, apoi sală de cinematograf şi cămin cultural. A fost transformată în edificiu de cult şi sfinţită în urmă cu trei ani. Turbuţa are şi o foarte frumoasă biserică de lemn, păstrată în bună stare, daţi clic AICI! ca s-o vedeţi.

Ieşirea din Turbuţa, în amonte. În stânga, e o coastă stâncoasă, acoperită cu ierburi şi tufişuri. În dreapta, curge Someşul. Înaintăm.

Peisajul este extraordinar, mai ales toamna, când frunzele capătă diferite culori. Totuşi, pentru fotografii, este cel mai bine să veniţi dimineaţa.

Lunca Someşului este plină de viaţă. Un cocor cenuşiu şi-a luat zborul până să-l prind în obiectiv. Apa râului este mică, urmare a secetei prelungite.

Drumul se apropie din ce în ce mai mult de firul apei.

Când la orizont apar cocoaşele dealului Făget, drumul o coteşte în sus, către stânga. Albia secată a Someşului pare o grădină de piatră, acum în umbră. Este un loc propice pentru pescuit.

Ştiţi bancul cu: „Ce este un drumădar”?
- Un drumădar este o cămil cu doi cucoşi!
Dealul Făget, din aval de Ciocmani, are trei cocoaşe.

Centrul satului Ciocmani.
În biserica din imagine, a slujit cândva părintele Alexandru Avram, pomenit în capitolul „Phoenix-ul sălăjean” din cartea „Curiozităţi sălăjene”.
Despre calea de întoarcere, drum străbătut cu maşina şi când ne-am întors din Valea Umbrelor de la Cliţ, în următoarea însemnare.

.

Biserica de lemn din Var

2011-09-12T11:43:00.001-07:00

Internet pe vârful Piscuiului

2011-09-11T10:44:00.000-07:00

.
Primăria Jibou a asfaltat o parte din drumurile satului Rona, astfel încât acum se poate merge cu maşina până sus, în dreptul cimitirului, de unde vârful Piscuiului este cam la 20-30 minute de mers pe jos. Practic, se poate veni cu microbuzul şcolar în excursie (podul de la Rona e prea mic pentru autobuzele mari). Atenţie! După traversarea podului se merge la stânga, către Husia şi apoi la stânga, la prima intersecţie. Partea de urcuş abrupt din dreapta podului a rămas neamenajată şi neasfaltată, pentru acces „pietonal”.

„Crucea lui Ivănescu” în lumina înserării.
În amiaza zilei de 11 noiembrie 1705, principele Rákóczi Ferenc al II-lea a urcat călare aici, după ce a auzit primele bubuituri de tun. Lupta era deja pierdută pentru ardeleni, armata austriacă imperială atacase pe neaşteptate dinspre Cuceu, pe valea pârâului Firiza, de unde nimeni nu se aştepta să apară.

Da, azi am împins bicicleta până în vârful Dealului lui Rákóczi, dar a fost numai un act de teribilism. Sus am întâlnit doi tineri sosiţi din Zalău, care jucau table, fără să ştie că se aflau la 20 de minute de „peştera” de deasupra Turbuţei (o carieră de piatră săpată într-un loc cu un şirag de adâncituri naturale). La rugămintea mea, unul dintre ei a făcut câteva fotografii. Când le-am spus că sunt pentru acest blog, prietenul lui şi-a scos telefonul mobil şi a accesat pagina bibliotecii cu el. Tehnica modernă la îndemâna tuturor! Iată, povestită pe scurt, geneza titlului de sus.

Am coborât în zigzag pe coasta dealului, pe lângă bicicletă. Am întâlnit un păstor cu doi căţeluşi frumoşi (şi o turmă mare de mioare, dar ea se afla mai sus, nu se vede în fotografie).

Pe „micul Golden Gate”, doi copii de 6-7 ani îşi proptiseră bicicletele de balustradă şi se urcaseră pe ele ca să vadă mai bine lumea vie din apa Someşului:
- Uite, îl vezi pe ăla. Ce peşte mare!
- Tata mi-a povestit că a văzut odată un şarpe cu unul din ăsta în gură.
- Nu mai spune! Atât de mare?
- Da , abia îl putea duce!
Vor avea ce să povestească mâine, când începe şcoala.
Un an bun, plin de succese tuturor celor pentru care azi a fost ultima zi din vacanţa de vară!
.

Două poze cu vrăbiuţe

2011-09-07T11:27:00.000-07:00

.
Când eram mic, tata mă amăgea cu povestea că vrăbiile se lasă prinse dacă le pui sare pe coadă. Adevăru-i că este destul de greu şi numai să le „prinzi” într-o poză.
Iată o imagine de toamnă îmbelşugată în două ipostaze, parcă desprinsă dintr-o stampă chinezească.

.

Traseul celor trei puncte de belvedere

2011-09-05T07:30:00.000-07:00

.
Am descris drumul prin pădure de la Var la Borza în însemnarea: „Salcia blestemată a fost defrişată”.

La ieşirea din ultimul parcurs prin codru, se vede această fâneaţă, cu un drum de căruţe care urcă în partea opusă. Merită să vă duceţi până acolo.

Veţi fi răsplătit cu panorama Văii Agrijului. E extraordinară, mai ales în primele ceasuri ale dimineţii, când umbrele se retrag în pădure. Iată o privelişte către Sud. În fundal, e centrul de comună Creaca. Jos, în stânga, satul Borza. Tot jos, dar în dreapta, peste pârâu, e satul Prodăneşti. Acesta ar fi primul punct de belvedere.

Din acelaşi punct, spre Vest, sus pe versantul stâng al pârâului Agrij: satul Ciglean.

Traseul de creastă, numit ad-hoc „traseul celor trei puncte de belvedere”, porneşte către Nord, pe sub liziera unei păduri de cer (Quercus cerris).

O bornă albă, aflată la începutul drumului.

Ghindele cerului (stejarului turcesc) sunt păroase, ca nişte căciuli de cazaci.

În comparaţie, iată ghindele stejarului obişnuit (Quercus robur). Aş fi curios să aflu părerea unui mistreţ gurmand, ce alte diferenţe găseşte.

O ultimă privire aruncată în spate, din locul unde drumul pe creastă intră în pădure.

În pădure, fotografiile par să nu aibă adâncime, înălţime, tridimensionalitate, perspectivă. Mergeţi până când drumul se bifurcă.

Iar la stânga, către Sud-Vest (în lipsa unei busole, orientaţi-vă după propria umbră, în funcţie de poziţia soarelui pe cer). Ieşim pe o altă păşune...

...de unde se vede drumul care urcă spre Ciglean, culmea dealului Ciglentir şi cariera de calcar de la Prodăneşti.

Această din urmă e şi un zăcământ fosilier important, unde exploatarea scoate la iveală prelungi cochilii de melci antediluvieni. Iată cel de-al doilea punct de belvedere.

În iulie, când florile abundă, e mult mai atractiv. Acum, priveliştea îngrijorează. Pământul e crăpat adânc, semn că n-a plouat de o lună, în vreme ce temperaturile la amiază au depăşit adesea 30 grade Celsius.

Urcăm spre colţul nordic al păşunii şi intrăm iar în pădure.

În locul de ieşire din codru, se află un stâlp solicitat în exces, înclinat ca turnul din Pisa.

Ignoraţi drumul care coboară şi mergeţi tot înainte.
Urcaţi urmărind stâlpii de electricitate.

La capăt, se zăresc antenele principalelor reţele de telefonie.

La baza antenelor, se află cel de-al treilea punct de belvedere. Iată vederea către Sud.

Vedere către Vest: cariera de la Prodăneşti privită dintr-un unghi inedit.

Încep să cobor către Nord, spre Jibou.

Solul dealului este stabilizat cu ajutorul unor pari şi împletituri.

Până acasă, nu e cale lungă: vreo 4 km. Drumul către centru se poate scurta cu circa 1 km trecând prin albia pârâului Agrij şi urcând pe Ciglentir, pe lângă târgul de animale. Apoi, din zona industrială se coboară în „Deltă” (triunghiul de cale ferată, folosit cândva pentru mutarea vagoanelor de încălzit) şi se ajunge „La barieră”.

Cine preferă să rămână pe versantul drept al Văii Agrijului va ajunge în cele din urmă la intersecţia numită „La borcan”, unde, în vremurile anterevoluţionare, stăteau miliţienii şi dirijau circulaţia. Vedeţi o fotografie a ei aici.

Salcia blestemată a fost defrişată

2011-09-05T05:51:00.000-07:00

.

Iar am fost să caut Salcia Blestemată, locul de deasupra Varului unde o fată bătrână, care culegea „hiribe” (ciuperci) în pădure, a fost violată şi omorâtă de nişte tâlhari. Pe la paş'opt. Ştiu, veţi zice că sufăr de Sindromul Elodia, umblu după potcoave de cai morţi. Legenda locului bântuit a fost povestită de profesorul Zaharia Prodan în romanul „Culoarea diavolului”: capitolul 2, „Grota roşie”.

De fapt, azi am pornit călare pe bicicletă ca să refac „drumul popilor”, către Sâncraiu Silvaniei, dar abia am ajuns la intersecţia dintre străzile Odorheiului şi Cărămidarilor, că am simţit cum trepidează asfaltul sub mine. Mi se dezumflase roata din spate. La „autopsie”, s-a văzut că unul dintre peticele de pe camera de cauciuc s-a lipit de pneu (căldură mare, monşer!) şi s-a desprins fără nici un avertisment. Drept urmare, cum doream o ultimă ieșire în natură, înainte să înceapă ploile de toamnă, am ales un traseu per pedes, precum Var-Borza.

Iată un avertisment pentru cei înclinaţi să rişte la nesfârşit, semnat cu albastru, vedeţi sub panou, pe peretele depozitului de lângă staţia C.F.R. Jibou: „Luzărel”.

Drumul începe de pe strada Bisericii Vechi din satul Var, aparţinător de Jibou.
Portativ: nişte rândunele se încălzesc la soare.

Partea asfaltată de pe strada Bisericii Vechi din Var se termină cu o bifurcaţie: în faţă, se merge la biserica de lemn „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”; în dreapta, e drumul către Borza.

Biserica „veche”, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, în lumina soarelui răsare.
Cea nouă, din piatră, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, se află pe o străduţă paralelă cu şoseaua Jibou-Dej (sau Jibou-Cluj, pentru cine merge către Hida).
Voi reveni aici într-o după-masă, când condiţiile de iluminare vor fi potrivite.
Notă: pe Wikipedia, se dă greşit hramul (cică: „Arhanghelii Mihail și Gavril”).

Deci, în intersecţia prezentată cu două poze mai sus, mergem către dreapta, dar nu prea mult, deoarece dăm peste fosta carieră de caolin.

În faţa barăcii ruginite de la intrarea în exploatarea abandonată, alegem drumul din stânga, care urcă spre deal.

În epocă fiarelor sudate, încă se mai fac garduri împletite din curpeni!

Drumul coteşte la dreapta, către Vest.

În spate, rămâne o rachită monumentală, cu totul nevinovată, fără nici un rol în Afacerea Babei Batjocorite.

Drumul intră în pădure, dar e un parcurs scurt...

...deoarece urmează o zonă cumplită, cu totul defrişată.

Drumul foarte îngust e tăiat adânc în sol, mărginit de cioturile unor stejari seculari, retezaţi de la rădăcină cu drujba.

Peisajul arăta cu totul în urmă cu 40 ani. Îmi pot închipui groaza unui copilaş de câţiva anişori, purtat de mână printre arborii uriaşi, într-o pădure cu frunzişul des, unde nu se vedea geană de cer.

Undeva în această parte de lume s-a aflat movila de pământ roşu, unde se înrădăcinase o salcie scheletică, aproape uscată, lucru neobişnuit într-o pădure de goruni. Locul unde s-a săvârşit tripla nelegiuire (tâlhărie, viol şi crimă) a fost ras de ferăstraiele mecanice.

Un ciot cu un diametru de aproape un metru, mărturie a unui codru ante-revoluţionar.

La capătul porţiunii defrişate, drumul o coteşte la stânga, către Sud. Intră în pădure, unde se bifurcă. Ramura aleasă continuă calea către Vest.

Dacă sălaşul „babei blestemate” a fost nimicit din rădăcină, blestemul sticlelor din plastic năpădeşte ceea ce a rămas din pădure.

Deci, după un mic parcurs către Sud şi unul nu foarte lung către Vest, drumul prin pădure se termină.

În faţă, se vede o păşune pe care urcă un drum de care. Ca să vedeţi priveliştea minunată de pe dealul din partea opusă, daţi clic aici!

Reportaje jibouane difuzate de Zalău TV

2011-08-29T04:58:00.000-07:00

.
Vineri, 26 august a.c., m-a căutat la bibliotecă o echipă de televiziune de la Zalău TV, corespondenţi locali pentru Antena 3. Din păcate, întrucât părintele nostru, preotul paroh Láber Ferenc, a fost plecat la Satu Mare, n-am avut ocazia să facem un pic de reclamă evenimentului de duminică, 125 de ani de la sfinţirea bisericii romano-catolice.

Reporterii au fost interesaţi de personalitatea lui Wesselényi Miklós cel tânăr, nobilul cu statuie şi în centrul Zalăului, şi în centrul Jiboului. Cum familia Wesselényi a susţinut material biserica şi şcoala confesională calvină, ei au vorbit cu preotul reformat Molnár Endre: Biserică cu legendă în localitatea Jibou

Apoi, i-am condus pe oaspeţi în curtea sudică a castelului Wesselényi, unde am discutat despre faptele (bune şi rele) ale foştilor seniori, baronii din Jibou: Wesselenyi între mit şi adevăr

.

125 de ani de la sfinţirea bisericii romano-catolice din Jibou

2011-08-28T08:22:00.001-07:00

.
Biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou a fost sfinţită în Anul Domnului 1886, adică tocmai cu 125 de ani în urmă.

Ea a fost construită cu sprijinul muncitorilor italieni şi polonezi care au lucrat la construirea liniilor de cale ferată, întâi ca şi filie a parohiei din Gârcei, apoi ca parohie de sine-stătătoare, cu o filie în Sâncraiu Silvaniei.

Slujba jubiliară a fost celebrată de Excelenţa Sa Böcskei László, Episcopul Oradiei Mari.

La eveniment, au participat preoţi şi credincioşi din Oradea, Zalău, Cehu Silvaniei, Ilişua, Sâncraiu Silvaniei, Şimleu Silvaniei etc.

Cu acest prilej, s-a editat numărul 7 (76) al revistei „Vasárnapi Füzetek” (Caiete de duminică), publicaţie săptămânală în limba maghiară, care poate fi descărcată în format electronic de pe blogul parohiei din Jibou:
http://zsibo.blogspot.com

Cântările au fost intonate de Corul Bisericii „Sfânta Treime” din Zalău.

Exteriorul vechiului lăcaş de cult din Jibou a fost renovat pe parcursul acestei veri, lucrare sfinţită de către Excelenţa Sa Böcskei László, Episcopul Oradiei Mari.

La slujba jubiliară, au fost invitaţi şi au participat şi preoţi de alte confesiuni. În imagine, părintele reformat Molnár Endre.

Domnul să vă binecuvânteze!
.

Ping-pong la Băile Jibou

2011-08-24T00:12:00.001-07:00

.

.

Cliţ 3: Valea Umbrelor

2011-08-22T22:57:00.000-07:00

.
(urmare a însemnării Cliţ 2: Stanii Cliţului)

Denumirea de „Valea Umbrelor”, dată părţii superioare a Văii Cliţului, a fost popularizată de cumnatul meu, Deák Zoltán, pe vremea când a lucrat la proiectul descoperimsalajul.ro. Împreună cu prietenul său, Călin Pavăl, el a făcut două incursiuni aici, una în vara anului 2004, alta în februarie 2005.

Valea Cliţului se află la intrarea dinspre Surduc în satul Cliţ (comuna Băbeni), pe dreapta. Debutează cu un loc larg şi mlăştinos. Se merge pe un drum forestier până la cabana silvică. Dacă îi cunoaşteţi pe pădurari şi vă deschid, se poate dormi aici, chiar şi iarna (vezi „Cliţ - Umbre în alb” din „Descoperim Sălajul”). Dacă nu, în „parcarea” dinaintea casei, vara se poate întinde un cort.

După ce prietenii noştri şi-au parcat maşina la umbră, avem 2 km de înaintat per pedes, ca apostolii.

Regiunea e plină de ferigi şi aluni. Chiar am găsit o alună. Evenimentul a fost fotografiat atât de Széll Sándor, cât şi de soţia mea, Simone Györfi. De fapt, majoritatea fotografiilor din însemnările de la Cliţ îi aparţin ei.

Un marcaj forestier, bandă roşie, întâlnit adesea pe cursul superior.

Primele nişe din peretele stâncos.

La intrarea în defileu, ele se înmulţesc şi se măresc. Un chip uman, bărbos, de aproape 1 metru înălţime, veghează de pe peretele din partea stângă (pe sensul de urcuş).

Cercetăm o valea laterală, care are la intrare o stâncă în formă de cap de pisică. Privită din această parte. Din cealaltă parte, ea este un profil uman, faţă în faţă cu o hârcă (un craniu) îngropat în sol. Ne-am înţeles cu prietenii ca aceste imagini să fie prezentate pe blogul lor. Tot aici, ei au fotografiat şi o stâncă în formă de câine. De fapt, când am început urcuşul, mi-am făcut toiagul din mână, deoarece la sosire am auzit nişte lătrături de sus...

Nişa ovală din stânga mi-a atras atenţia.
Fiecare ramură secundară a Văii Cliţului vă rezervă surprize. Din păcate, pozele mele cu „liliacul” (vampirul) sunt neclare, aşa că vă trimit iar la blogul http://szellphotography.blogspot.com/

Filigrane de ocru (oxid de fier galben-brun) pe peretele nişei.
Nu sunt desene rupestre, făcute de mâna omului, dar arată nemaipomenit.

O „ciupercă domnească”.

Un păianjen cu catalige imens, de 10 cm diametru.

Piatra lui Greuceanu. E singurul bolovan alb văzut în regiune, stătea aruncat pe mijlocul potecii, lângă această ciupercuţă filiformă şi elastică.

Înaintăm de mai mult de o oră. Széll Sándor face ultimele fotografii, apoi rămâne în pană de curent. Acumulatoarele ni s-au descărcat mult mai repede decât am fi crezut. De astfel, în „Descoperim Sălajul”, Deák Zoltán povesteşte că în Valea Umbrelor este o zonă care nu poate fi „trasă în poză” nicicum.

Celebrele „nişe extraterestre”, care atrag atenţia tuturor turiştilor. Faceţi o căutare după „Valea Clitului” (scris cu „t”, nu cu „ţ” şi între ghilimele) pe Google Images şi le veţi vedea într-o sumedenie de pagini web, în diferite anotimpuri şi momente ale zilei. La noi, arată mai întunecate deoarece era deja după-masă târzie, iar Soarele era acoperit de un nor.

Defileul continuă, dar noi am hotărât să ne oprim aici şi să revenim altă dată, mai de dimineaţă. În ciuda temperaturilor toride din oraş, aici era răcoare, iar în aer se simţea mirosul caracteristic de stâncă umedă.

Undeva, mai sus, se află Marele Abriu, larg cât un amfiteatru, cu o movilă conică în centru. Valea Umbrelor este un defileu cu multe ramificaţii, imposibil de explorat într-o singură zi. Vedeţi tot pe http://szellphotography.blogspot.com/ câteva imagini de pe „Valea celor cinci bețe” (loc unde aparatul meu a început să clipească roşu, „low battery”, dar apoi şi-a revenit, după ce am plecat de acolo).
.

Cliţ 2: Stanii Cliţului

2011-08-21T03:42:00.000-07:00

.
(urmare a însemnării Cliţ 1: Cetăţile zânelor)

Satul sălăjean Cliţ (comuna Băbeni) se află pe malul stâng al râului Someş.

La intrarea dinspre Surduc se află rezervaţia naturală Stanii Cliţului. Peretele abrupt şlefuit de vânturi şi de ape are o înălţime de peste 200 metri, ceea ce constituie o provocare pentru alpinişti. Iată partea răsăriteană...

...zona de sus a părţii centrale (cât a încăput în obiectivul aparatului foto) şi...

...partea de apus. Cine vrea să le cuprindă dintr-o privire să viziteze însemnarea precedentă, unde va găsi nişte fotografii luate din tren.
Joc: pe această imagine se vede un grup de roci mai întunecate decât peretele abruptului, în formă de pisică. Vezi soluţia la sfârşitul însemnării.

Un gard viu apără şoseaua de stâncile prăvălite din înălţimi.

O poartă în gardul viu, îndreptată către un monolit imens...

...cea mai vizibilă parte a unei grădini de paitră, stil budism Zen, în deplina ei naturaleţe.

Vedere din spate a marelui monolit şi a alaiului de bolovani.

Pietre ascunse în umbra copăceilor şi tufişurilor.

Un zid neterminat al urieşilor?

Rezolvarea jocului propus la început: iată unde se află pisica.

Pisica de piatră.

(urmează Cliţ 3: Valea Umbrelor)
.

Cliţ 1: Cetăţile zânelor

2011-08-21T01:35:00.000-07:00

.

Harta drumului parcurs cu maşina între Jibou şi Cliţ (Google Maps): 18,5 km

Când se călătoreşte cu trenul de la Jibou la Dej, după ce treci de podul de la Ciocmani, în partea dreaptă apare abruptul dinainte de satul Cliţ, cunoscut ca Stanii Cliţului, una dintre rezervaţiile naturale spectaculoase din judeţul Sălaj. Iată două fotografii din august 2007.

Ca să nu se plictisească pruncii în tren, le-am povestit că ceea ce se vede sunt zidurile unei mari cetăţi a zânelor (cine mă cunoaşte va zâmbi cu îngăduinţă - este evidentă influenţa lui J. R. R. Tolkien) şi, dacă vor privi cu atenţie, vor vedea coifurile lor strălucitoare. Stratagema a funcţionat, copiii au avut ceva de făcut şi s-au distrat urmărind peisajul. În lumina înserării, există părţi stâncoase care reflectă lumina Soarelui, deci afirmaţia nu este chiar gratuită, gen „fairy tales”.

De aceasta dată, în august 2011, prietenii ne-au dus cu maşina la Valea Cliţului. Poate că s-ar putea merge cu trenul până în Băbeni, dar apoi trebuie trecut Someşul. În orice caz, este un traseu prea lung pentru a fi parcurs într-o singură zi, dus-întors, cu bicicleta.

Din Jibou, se trece prin Var, Surduc, până la podul de la Ciocmani, unde pe tabla indicatoare scrie... Jibou - 18 km (no ho! că-s numai 13!).
Nu treceţi podul, ci mergeţi tot înainte vreo 5 km şi un pic, pe lângă peretele stâncos şi abrupt. Şoseaua este asfaltată şi în stare bună.

Drumul urcă, coboară, face o buclă de la capătul căreia se vede în spate podul şi un spaţiu larg în lunca Someşului. De dimineaţă până la prânz, e umbră aici, pe drum, deci este o excursie cât se poate de potrivită prentru zilele cu temperaturi de peste 30 grade Celsius. Se porneşte în zori, când aerul este încă respirabil şi se călătoreşte plăcut până la destinaţie, Valea Umbrelor, care, precum o să vedeţi, este un fel de răcitor natural din piatră masivă. Dar să nu ne grăbim cu povestea.

O exploatare abandonată în dreapta. Apa a sculptat partea decopertată în forme deosebit de pitoreşti.

De pe abrupt, uneori terenul alunecă sau se prăbuşesc copaci peste şosea. Aici, după un astfel de accident, drumarii încă n-au făcut curăţenie.

Copacii au fost tăiaţi şi făcuţi bucăţi, dar solul acoperă în continuare jumătate din drum.

Un bonsai în mediul său natural. E un scoruş de munte, numit şi sorb (Sorbus aucuparia). Fructele roşii grupate în ciorchine seamănă cu cele ale călinului, dar frunzele sunt penate, ca ale oţetarului.

Buza de pe care s-au prăbuşit arborii şi solul.

Stânca merită cercetată. Ea cuprinde pete verzi de microfloră, dungi portocalii de ocru şi, spre surprinderea noastră, inflorescenţe galben-verzui de sulf. Am testat substanţa cu un chibrit, ea s-a topit şi a ars cu mirosul sufocant al dioxidului de sulf, deci nu există nici un dubiu asupra compoziţiei sale.
(continuă cu Cliţ 2: Stanii Cliţului)
.

Pintea sau Claudiu?

2011-08-13T07:53:00.000-07:00

.La mijlocul săptămânii, am pornit pe traseul marcat cu cruce roşie, de la Grădina Zmeilor din Gâlgău Almaşului la Piatra Pintii. La un moment dat, s-a terminat marcajul şi, după ce am depăşit o stâncă mare şi am coborât pe un drum de care, către Vest şi Sud, am ieşit din pădurea de goruni deasupra satul Borza. Aici am vizitat cele două biserici ortodoxe, dintre care una, ctitorită în 1758, este construită din lemn. Am revenit acasă cu convingerea că am ratat Piatra Pintii. Azi m-am lămurit că m-am lăsat derutat de cei care au marcat traseul.

Nişte prieteni cu care am hoinărit şi altă dată prin zonă s-au oferit să repet împreună cu ei drumeţia şi, de această dată, să urmărim semnele de pe arbori cu atenţie sporită.

Interesant, în parcarea de la Grădina Zmeilor se găsesc întotdeauna maşini din alte judeţe.

Traseul marcat se termină aici, la această strungă, remarcată şi în prima călătorie. Pe bolovanul imens din stânga nu este niciun marcaj cu cruce roşie, nicio tăbliţă cu „Piatra Pintii, sfârşitul drumului”. De această dată, am răscolit împrejurimile cu atenţie, fără să găsim alte semne. N-am întâlnit nici un localnic să ne lămurească, dar dacă traseul cu crucea roşie se opreşte aici, înseamnă că roca acoperită de muşchi verzui, pe care se desluşeşte săpat numele Claudiu, trebuie să fie ţelul nostru. Atunci de i se spune Piatra Pintii şi nu Piatra lui Claudiu?

Am ajuns aici în circa 45 de minute, ceea ce pentru alte persoane ar putea să fie un ceas de mers, deci dus-întors ar face 2 ore, cât scrie pe tăbliţa de la cabana din rezervaţie. Ce păcat că acolo nu s-a afişat o hartă a locurilor.

Ne-am continuat drumul către Vest, în sus. El a cotit către Nord, iar la un moment dat, prin frunziş, am văzut de la mare înălţime cele două biserici din Borza.

Un marcaj silvic cu dungă roşie întâlnit pe traseul de creastă care urcă spre Nord.

Un marcaj topografic militar în vârful dealului.

Aici se întâlnesc trei drumuri: pe cel din stânga am urcat noi, cel din centru probabil că merge la Borza (a se verifica), iar cel din dreapta coboară, tot spre Nord, în Var.

Drumul prin pădure iese deasupra Varului, pe păşunea Tihăului. În centru, se vede locul numit „La Pietre” din Gâlgău Almaşului, aflat pe cealaltă parte a pârâului, opusă Grădinii Zmeilor.

Ne tragem sufletul, în timp ce degustăm darurile Naturii.

Murele sunt coapte, dulci şi zemoase.

O ultimă privire aruncată în urmă, din locul de unde drumul coboară către Var.

După un alt parcurs printr-o pădure de fag ieşim pe o fâneaţă, de unde se vede comuna Surduc (în dreapta) şi satul Tihău (în stânga). Jos este podul peste pârâul Almaş unde sunt cele două răstigniri, dintre care una cu mâna ruptă. Cine a citit poezia lui Viorel Mureşan poate a reţinut imaginea.

Piscuiul Ronei văzut din dreptul releului telefonic din Var.

Oferta văranilor, de la o margine de şosea: mobilă împletită din nuiele de răchită.

.

Foc de artificii deasupra Piscuiului

2011-08-12T21:28:00.000-07:00

.
Astăzi în zori a fost maximul de activitate al Perseidelor, curentul de meteori cu centrul în constelaţia Perseus. Nu i s-a dedicat (încă) niciun articol în Wikipedia românească, aşa că vom spune câteva cuvinte despre el. Este vizibil în fiecare an, între 8-14 august, deci chiar înainte de Sântă Mărie Mare. Astronomii îl asociază cu cometa Swift–Tuttle, care revine o dată la 133 de ani, dar a lăsat multă materie împrăştiată pe orbita ei. Spectacolul din miez de vară a fost descris încă în urmă cu 2000 de ani de astronomii chinezi. Catolicii îl numesc „Lacrimile Sfântului Laurenţiu”, după sărbătoarea care se ţine în 10 august.

Anul acesta, activitatea maximă a fost prognozată în jur de 100 meteori pe oră, dar numărul observat de noi a fost mai mic, cam 30-40, din cauza Lunii Pline. Cerul a fost senin, dar noaptea a fost atât de luminoasă, încât ne-am văzut umbrele şi abia am ghicit pe unde se întinde Calea Lactee.

Ne-am trezit dimineaţa la 3:00 şi ne-am dus pe digul Someşului, unde poluarea luminoasă provocată de becurile de pe străzi e mult mai redusă. La Nord, Carul Mare era aproape paralel cu orizontul. Cassiopeea era sus de tot, Perseu fiind partea dintre ea şi orizontul nord-estic. În dreapta lor, tot sus, dar înspre răsărit, strălucea Cloşca cu puii. De pe la 4:00, la Est, au început să apară astrele care formează capul, umerii şi brâul lui Orion.

Din cauza Lunii Pline, s-au văzut numai stelele căzătoare foarte luminoase. Una chiar a lăsat o dâră de fum în stânga Carului Mare, unde a persistat câteva secunde. O parte au trecut prin oiştea sau roţile constelaţiei. Ultima a fost ca un fulger, paralel cu Orion, aproape ţintind Crucea lui Ivănescu de pe Piscuiul Ronei.

Ne-am retras după 4:30, deoarece pe râul Someş a început să se formeze ceaţa şi să se înalţe. Ea parcă ne-a urmărit pe drumul către acasă, cotropind ogoarele.
.

Bisericile din Borza

2011-08-10T05:48:00.001-07:00

.
Borza este un sat din comuna sălăjeană Creaca, amintit ca Borzova încă pe vremea regelui Matei Corvinul (1469). În monografia sa, Petri Mór susţine că aici ar fi existat cândva şi un castel. Noi am nimerit în localitate fără voie, venind de peste deal, de la Grădina Zmeilor din Gâlgău Almaşului.

La răscrucea de drum de unde se merge către bisericile din Borza se înalţă o răstignire din lemn sculptat, cât un brad de înaltă.

Ea a fost realizată de meşterul Vasile Mureşan din Chechiş...

...în 16 aprilie 1930.
(Pe atunci, Papa Benedict al XVI-lea tocmai împlinea trei anişori.)

În faţa bisericilor, se află o fântână cu cumpănă.

Biserica veche este din lemn, se află în vârful dealului şi poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril”. Iată o vedere dinspre vale.

Vedere din lateral. Biserica datează din 1758 şi a fost ridicată de meşterul „Breaz Ianoş de la Gileaiu”, care a lucrat şi la Bezded şi Brebi. Ea a fost renovată în 1975-1976, 1999-2000. Veţi găsi alte date şi o mică bibliografie în „Sfinţenia lemnului” din „Curiozităţi sălăjene”

La construcţie, nu s-au folosit cuie de fier. Iată cât de minunat au fost îmbinaţi căpriorii de aici.
Găsiţi multe alte fotografii, dar ale lui Mihai Petriş, directorul Casei Orăşeneşti de Cultură din Jibou, pe pagina rezervată bisericii din Wikipedia. Vedeți şi pagina de pe situl crestinortodox.ro, unde se găsesc imagini ale picturilor interioare.

Altarul bisericii de lemn, partea exterioară.

Noua biserică de piatră, cu hramul „Sfinţii Petru şi Pavel”. Se află în vale, la baza ţancului stâncos pe care a fost ridicată biserica de lemn. Poate că natura terenului a inspirat şi alegerea hramului: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16:18)

Casa parohială din Borza, situată în sat, unde locuieşte părintele Claudiu Nechita şi familia sa.
.

Cum am ratat Piatra Pintii

2011-08-10T03:33:00.001-07:00

.Se zice: Omul plănuieşte, Dumnezeu rânduieşte.
Unele excursii decurg cu totul altfel decât au fost plănuite.
Profesorul nostru de fizică din liceu, Cornel Găvănescu, salvamontist în Munţii Făgăraş, ne-a învăţat că rătăcirile sunt sarea şi piperul drumeţiilor.
Din acest punct de vedere, azi am avut parte de o aventură bine condimentată.
Am dorit să plec de la Grădina Zmeilor şi să ajung la Piatra Pintii, să văd şi Salcia Bântuită din romanul lui Zaharia Prodan.

Primul ghinion. Microbuzul de Cluj nu mai circulă către Bălan, ci prin Creaca şi Românaşi, deci a trebuit să renunţ la transportul în comun şi să mă descurc cu „Ia-mă, nene!”

Traseul este marcat cu cruce roşie şi are ca punct de pornire cabana de la Grădina Zmeilor.

O vreme, crucea roşie merge împreună cu cercul roşu, pe traseul de explorare a rezervaţiei naturale de stânci antropomorfe. Iată marcajele de lângă scenă.

Le regăsiţi şi pe tăblia proiectului european, panou ciuruit în stil balcanic. Vorba unui prieten: Doamne păzeşte să vrea careva să facă un festival de rock aici! Că rămânem fără bănci, fără coşuri de gunoi, fără pădure şi fără stânci!

Înaintăm pe aleea pietruită. La prima răspântie, o cotim la dreapta.

Urcăm scările către buza pădurii de goruni.

Iată ambele marcaje, în capătul scărilor, unde anul trecut era un chioşc plasat în punctul de belvedere. Cum unii au socotit că e un element artificial, care strică naturaleţea priveliştii, căbănuţa a fost mutată jos, lângă scenă. Găsiţi o fotografie a ei, făcută anul acesta în mai, AICI!

Priveliştea din punctul de belvedere.
Cine doreşte şi alte imagini (unele 3D) să dea clic AICI! De asemenea, la capătul articolului se găsesc mai multe etichete, inclusiv una cu „Grădina Zmeilor”. Clic pe ea şi veţi vedea toate însemnările legate de acest subiect.

Intrăm în pădure. Foarte curând, poteca se bifurcă. Cercul roşu merge către stânga şi urmăreşte buza dealului. Noi mergem către dreapta, pe cruce roşie, în adâncul pădurii.

Drumul este larg şi vizibil, însă are multe bifurcaţii (şi trifurcaţii), deci urmăriţi cu atenţie marcajul.

Apar şi alte marcaje. Aici am găsit trei arbori, unul marcat cu un H roşu, al doilea cu cruce roşie şi al treilea cu un inel galben. O babilonie de semne!

Strunga nemarcată. Aici ar fi trebuit să intru la bănuieli, deoarece stânca din dreapta, masivă şi inconfundabilă, e atât de vizibilă, încât ar fi trebuit să poarte o cruce roşie. Uite aşa am pierdut drumul către Piatra Pintii! Învăţaţi din greşelile mele: dacă aţi ajuns aici, înseamnă că vă aflaţi altundeva decât ar trebui.

Spre ghinionul meu, ceva mai încolo am găsit această cruce roşie fără fond alb şi am crezut că sunt pe drumul bun. În partea stângă, era un alt copac marcat cu un H roşu.

Drumul nemarcat a coborât în continuare. Fiind foarte clar delimitat, semn că a fost circulat din vechime, am înaintat fără reţinere.

Mi-am urmărit umbra ca să mă orientez în spaţiu. O vreme, ea mi-a fost în faţă, deci, cum era dimineaţă, înseamnă că am mers către Vest, apoi drumul a cotit-o către Sud şi umbra a căzut lateral, în dreapta.

Aici am ieşit din pădure, după numai o oră de mers. Locul îmi era complet necunoscut. Am crezut că e undeva lângă Tihău.

Ceea ce am aflat apoi: iată centrul de comună Creaca.

Ceea ce am aflat apoi: iată satul Ciglean (casele de pe deal) şi cariera de calcar din Prodăneşti.

Primii oameni cu care m-am întâlnit:
- Bună ziua, îmi puteţi spune unde sunt?
- V-aţi rătăcit!!! :))
- Vin de la Grădina Zmeilor şi caut Piatra Pintii.
- Aţi trecut de ea, aici e Borza...

Va să zică, am nimerit ca drumeţii profesorului Aurel Medve din Năpradea, pe drumul descris în revista Eco Samus. Satul Borza ţine de comuna Creaca, dar e la numai 5 km depărtare de Jibou. L-am amintit şi în „Curiozităţi sălăjene”, deoarece are o preafrumoasă biserică de lemn, construită fără nici un cui de fier. Evident, m-am bucurat s-o vizitez, dar voi posta aceste fotografii într-o altă însemnare. Ca să le vedeţi, daţi clic AICI.
.

Plajă la Gura Văii

2011-08-08T09:50:00.000-07:00

.
Gura Văii reprezintă confluenţa dintre râul Someş (în centru) şi pârâul Agrij (în dreapta), un ştrand natural al locuitorilor din Jibou. În unii ani, aici este o plajă cu nisip fin; în alţi ani, porţiunile de uscat sunt acoperite cu mâl umed şi buruieni.

Piscuiul Ronei văzut din dreptul Gurii Văii.
Anul acesta este „un an mâlos”. Deoarece Someşul este un râu periculos, unde în fiecare vară se îneacă cineva, jibouanii preferă să caute un loc de plajă şi de scaldă în amonte pe Valea Agrijului.

Valea Agrijului la Gura Văii.

Mai sus, în dreptul ruinelor staţiei de pompare, Agrijul a dezvelit (anul acesta) o porţiune cu nisip uscat, curat şi cald. La anul, s-ar putea să fie iar sub ape sau înecat în noroi, dar pe firul apei se vor ivi alte zone nisipoase.

Aşa arăta această porţiune în vara anului 2008. Valea era îngustă, iar pe malul drept se înălţau mai mulţi plopi, între care aş fi dorit să întind o antenă de radio pentru un receptor clasic cu diodă detectoare (radio cu cristal).

Aceeaşi zonă, fotografiată acum. Inundaţiile din vara trecută au dezrădăcinat toţi plopii de pe malul drept şi au spălat pământul, astfel încât albia s-a lărgit foarte mult, cu vreo 10 metri.

Detaliu: cât de tare s-a mărit distanţa dintre picioarele de susţinere ale conductei de apă industrială (cândva înfipte în pământ, la 2-3 metri de buza malului) şi malul de azi.

Apus de soare în spatele staţiei de distribuţie de la intrarea în oraş.
Efectul Tyndall arată atât de spectaculos, încât ar merita prezentat şi pe blogul de fizică.

.

Porolissum 2011

2011-08-07T01:30:00.000-07:00

.
În acest sfârşit de săptămână, am reuşit să finalizez prezentarea celei de-a doua părţi din excursia cu trenul şi pe jos la Moigrad, pe „Traseul Vanca” (prin Pădurea Viţinalului), la castrul roman de la Porolissum, fostă capitală a provinciei Dacia Porolissensis. Am ales 33 de fotografii, care ar fi ocupat prea mult loc pe blog şi ar fi plictisit privitorul, aşa că le-am adunat într-o proiecţie tip diaporamă. Coloana sonoră este „Ecce gratum”, o piesă din cantata „Carmina Burana” de Carl Orff.

.

Ecouri ale festivalului de dans popular pentru copii

2011-08-07T01:19:00.000-07:00

.

Ieri s-a terminat cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului de dans popular pentru copii „Someş, cântecele tale”. Această însemnare de blog şi-a propus să adune linkurile referitoare la acest subiect:

Olimpia Man - Folclor, mestesuguri si vedete la Jibou
Mihaela Moldovan - „Someş cântecele tale” la a XXV-a ediţie
.

Animalele din grădina botanică

2011-08-06T11:59:00.001-07:00

.
Azi se sărbătoreşte Schimbarea la faţă, zi după care încep să îngălbenească frunzele, semn că se apropie toamna. Am fost în vizită la Grădina Botanică şi, inspiraţi de eveniment, am făcut şi noi o schimbare şugubeaţă: în loc să fotografiem plante, am filmat animalele de aici.

„Sun Is Shining”, melodia din fundal, este cântată de Bob Marley.
.

Meşteşuguri tradiţionale la „Someş, cântecele tale”

2011-08-05T13:38:00.000-07:00

.
La Jibou, a inceput cea de-a XXV-a editzie a festivalului de dansuri populare pentru copii 'Somes, cantecele tale' (anul trecut „internatzional”, desi intrasem in maximul de criza economica - anul acesta, cand ni s-a spus ca deja se vede o licarire de lumina, festival „pur si simplu”).

In mod obisnuit, expozitziile de mestesuguri traditzionale au fost gazduite la castelul Wesselenyi. Acum, organizatorii au avut o idee mai buna si au coborat cu obiectele confectzionate de copii in parcul central al orasului.

In prima fotografie, gasitzi afisul manifestarii, cu toate datele necesare. In rest, bucuratzi-va de frumusetzile create de micii mestesugari.

.

Peştera din Grădina Zmeilor

2011-08-04T06:32:00.000-07:00

.
În rezervaţia naturală „Grădina Zmeilor” din Gâlgău Almaşului, judeţului Sălaj, există şi o peşteră naturală, ulterior lărgită de localnici. Intrarea în ea se află în spatele grupului de stânci numit „Zmeul şi zmeoaica”.

„Adio, soare şi căldură!” îi fac semn soră-mi, pe care n-o veţi vedea în aceste imagini, deoarece s-a aflat de cealaltă parte a camerei foto.

Antecamera. Toată lumea s-a echipat cu câte o sursă de lumină.

Surpriză. Podeaua, de obicei uscată, e acum inundată. Suntem fără cizme de cauciuc, putem inainta numai pe porţiunile laterale, cu grijă, pentru că alunecă.

În apă, plutesc deşeurile abandonate de vizitatorii dinainte.

Silkie, labradorul soră-mi, ne supraveghează înaintarea.

Gabi, nepoata-mea cea strălucitoare.

Ovidiu, tatăl ei, fotografiat la răscrucea de tunele unde ne-am oprit şi am hotărât să ne întoarcem.

Gabi examinează reflexiile aurii de pe pereţi, unde granulele de mică par să formeze un filon de aur.

Poarta către lumea de afară.

.

La Porolissum pe traseul Vanca

2011-08-03T09:08:00.000-07:00

.

În romanul „Comorile de sub Meseş”, eroii lui Artemiu Vanca au luat trenul din Zalău şi au călătorit cu el până la Mirşid, de unde au trecut pe drumul din pădure către Moigrad, cu scopul de a ajunge la străvechiul municipiu roman Porolissum.

M-am hotărât să repet isprava personajelor Cornel Straja şi Nucu Doboş, dar cu plecare din gara Jibou. Am luat trenul de 9:30.

Dimineaţa, în nodul de cale ferată din Nord-Vestul ţării se intersectează mai multe trenuri, din Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Dej şi, mai departe, Cluj, Braşov, Bucureşti.

Prima oprire, în Halta Cuceu.

Următoarea staţie, comuna Poptelec (azi, Popeni)

Am trecut ca vântul pe lângă Firminiş şi ne-am oprit la Mirşid, unde am coborât. Iată o fotografie făcută cu dragă inimă de domnul Dumitru Butaş, impiegatul de mișcare din stația C.F.R., unul dintre vecinii noştri din Jibou.

De la gară, am ieşit pe şoseaua principală şi am făcut câţiva paşi către Jibou. Prima intersecţie pe dreapta, cea de lângă dispensar, este drumul Viţinalului, străveche legătură dintre Mirşid şi Moigrad.

Folosit şi ca ruta ocolitoare, atunci când apele revărsate blochează trecerea înspre Popeni, el a început să fie amenajat pentru asfaltare.

Un măr de lângă drum, pe o păşune din dreapta călătorului. Un peisaj mirific, departe de orice grozăvie. Pe tren, o femeie mi-a povestit că Viţinalul este bântuit noaptea de stafia Ghiurocului, un sinucigaş care s-a spânzurat în această pădure. Fiul nefericitului a fost ceferist în Jibou, dar asta cu mult timp în urmă. Dacă tot s-a adus vorba despre subiectele de bu-hu-hu, i-am povestit despre salcia dintre Var şi Borza, loc blestemat şi bântuit de o fată bătrână violată, a cărui istorie a fost povestită de prozatorul Zaharia Prodan în romanul „Culoarea diavolului”.

Cum e miercuri şi se lucrează în zonă, trec maşini încărcate cu balastru, tentaţii de care eroii din roman n-au avut parte în 1949. Hotărât să reconstitui întocmai episodul, am refuzat ajutorul oferit cu bună inimă şi înaintez în urma lor.

O răscruce în apropiere de vârful dealului. În faţă, drumul către Moigrad, la dreapta, calea către Ortelec.

Coborâm. În stânga, un luminiş.

Brusturi mari cresc pe marginea pârâului Viţinalului. Mi-am pus pălăria pe o frunză ca să comparaţi dimensiunile lor.

Un fluturaş însetat de polen şi soare.

O casă pe stânga, la ieşirea din pădure.

În faţă, dealul Măgura din Moigrad, pe vârful căruia a fost cândva o cetate dacică.

Intersecţia cu drumul principal de la Creaca la Zalău. Moigrad se află la dreapta. E 11:00, am făcut fix un ceas, fără să mă grăbesc. Am avut tot timpul semnal la telefonul mobil (reţeaua Vodafone).

Vile la intrarea în Moigrad.

Un indicator de la margine de drum.

Intersecţie. În faţă şi la dreapta, se merge la Zalău. Ca să ajungeţi la ruinele romane, cotiţi-o la stânga şi ţineţi tot pe asfalt.

Vă ajută şi un panou plasat pe stânga. E şi mai optimist: indică doar 3,6 km, cu unul mai puţin decât panoul anterior, aflat la vreo 100 de metri în urmă. N-am nicio posibilitate de măsură ca să stabilesc cine dă distanţa corectă.

Un magazin aflat pe parcurs, în dreapta, unde copiii se pot odihni şi pot fi recompensaţi cu un suc sau o îngheţată. Următorul este sus de tot, peste drum de casa de rugăciune a iehoviştilor.

Staţia de autobuz. N-are rost să aşteptaţi, e pentru cursele către alte localităţi. Luaţi-o în stânga, tot pe asfalt.

Urcăm la deal. Măgura a fost transformată într-o carieră de piatră vulcanică.

Trecem de carieră şi continuăm urcuşul. Drumul către vârful dealului Pomet e încadrat de garduri vii, frumos tunse.

Am ajuns. La orizont se profilează barăcile de la Vama Romană. Am optat să prezint separat castrul roman de la Porolissum, într-0 diaporamă cu 33 de clişee. Ea poate fi vizionată aici.
.

Umbrelele din Zalău

2011-07-30T17:50:00.000-07:00

.

.

Jibou - Someş-Guruslău şi retur

2011-07-28T08:12:00.001-07:00

.
Plecarea din faţa blocului

Coborâm pe podul mare de lângă Integrata
(în amonte, există şi un pod pentru pietoni)

Urcăm pe dealul din stânga podului de la Rona, în drum spre Husia

Ne umplem sticlele de apă la izvorul din Husia
(de remarcat debitul lui)

Urcăm pe drumul proaspăt asfaltat către centrul Husiei,
pe lângă o fântână rustică, pe „stil vechi”, cu cumpănă

Biserica de lemn din Husia, cu pereţii proptiţi de contraforţi şi o suavă turlă octogonală

Ieşirea dinspre Someş-Guruslău a Husiei
(cam pe aici se termină asfaltul)

Pe dealul dintre sate

Vedere inedită a Piscuiului Ronei/ Dealului lui Rákóczi

Ne tragem sufletul în vârful dealului
(ultimul hop - de aici numai la vale)

Grădiniţa şi fostul C.A.P. din Someş-Guruslău

Din nou pe asfalt:
strada principală din Someş-Guruslău
(n-am intrat, dar pe-aici ne va fi drumul
când vom merge la Cheile Ţicăului)

Ieşirea dinspre Jibou a satului Someş-Guruslău

Releul de telefonie, izvorul şi podul de la Someş-Guruslău

Ca să evităm maşinile de transportat balastru,
ne întoarcem pe malul drept al Someşului
(se vede şi Piscuiul Ronei/ Dealul lui Rákóczi)

Am surprins un vultur imens, care plutea maiestuos deasupra ogoarelor

Vulturul, văzut de cât de aproape ne-a lăsat optica aparatului foto

Cuiburi de lăstun într-o veche carieră de pietriş

Cuiburi de lăstun (detaliu 1)

Cuiburi de lăstun (detaliu 2)

Altă privelişte a Piscuiului Ronei/ Dealului lui Rákóczi

Piscuiul Ronei/ Dealul lui Rákóczi văzut de pe malul Someşului

Piscuiul Ronei/ Dealul lui Rákóczi (detaliu)

În căutarea unui loc de popas

„Laguna” pescarilor

Vegetaţie luxuriantă

Jucăm cărţi la umbra răchitelor
(merităm să ne deconectăm un pic)
.

Ceaţă şi soare

2011-07-23T07:37:00.000-07:00

.
Dimineţile ceţoase sunt foarte spectaculoase pe Valea Someşului. Pe măsură ce soarele începe să încălzească aerul, pâcla dispare ca prin farmec, lăsând Piscuiul Ronei să umple nimicul văluros dinainte cu certitudinea existenţei sale monumentale.

Florile Soarelui se aliniază pentru a prezenta onorul la inspecţia de dimineaţă.

Un bondar ţintuit pe floare: punct ochit, punct cules.

Perdea strălucitoare de ceaţă deasupra bazinului de apă dintre Rona şi Husia.
(Nici n-aţi crede că sunt fotografii făcute cu telefonul!)
.

Eclipsa totala de Luna

2011-06-15T23:15:00.001-07:00

.

Răsare Luna Plină, deja în penumbra Pământului (zoom)

Câțiva nori filiformi schimbă forma Lunii într-un fel de plisc de vultur

Luna pe panta Piscuiului Ronei

La limita sensibilității aparatului foto

Detaliu - Luna înainte de scufundarea în negură
.

Asocieri ciudate

2011-05-22T00:48:00.000-07:00

.
În prim plan: Fântâna Bucălatului

În plan secund: Monumentul Memorandiştilor

În final, viziunea de ansamblu.
Ca să-l parafrazăm pe Iuliu Maniu:
„Existenţa unei viziuni de ansamblu nu se discută, ci se afirmă!”
.

Motive ornamentale decorative

2011-05-15T22:41:00.000-07:00

.
Am participat la Hramul Bisericii Sfântul Ioan Nepomuk din Cehu Silvaniei, unde am fotografiat câteva dintre motivele ornamentale decorative din interior:

Alte fotografii ale bisericii:
A szilágycsehi búcsú (mai 2010)
.

Vederi de pe Dealul Românilor

2011-05-14T21:17:00.000-07:00

.
Piscuiul văzut de pe de pe Dealul Românilor.

Cărămidari.

Noul spital de boli nervoase.

Un brotăcel (Hyla arborea).
.

Guşterul din Grădina Zmeilor

2011-05-12T20:39:00.000-07:00

.
Am revenit în Grădina Zmeilor din Gâlgău Almaşului. Vremea caldă şi însorită a scos reptilele la soare. Iată un mascul de guşter (Lacerta viridis) în straie de nuntă.

Cabana de pe buza dealului.

Comparativ cu ultima vizită, cea din ziua Sfântului Francisc din Assisi de anul trecut, au apărut tăbliţele cu denumirile formaţiunilor stâncoase.

.

Căderea „Tirbuşonului”

2011-05-09T21:09:00.000-07:00

.
De Ziua Victoriei, lucrătorii Primăriei au doborât ultimul bastion al Kitsch-ului anterevoluţionar, stâlpul de beton cu treptele dispuse în spirală de lângă fosta clădire a Poştei, acum Restaurantul „Le Petit Alex”.

Alte imagini ale acestui fost monument:
O spirală luminoasă (decembrie 2009)
Luna Plină deasupra „Tirbuşonului” de lângă vechea Poştă (decembrie 2010)
.

Flori de primăvară

2011-04-17T22:34:00.000-07:00

.

.

101 de privelişti hibernale

2011-01-24T04:58:00.000-08:00

.
Azi a trebuit să fac un drum până la sediul companiei Electrica, care e la capătul lumii, după gara C.F.R. Piscuiul Ronei strălucea podidit de ninsorile trecute, în lumina unui soare neobişnuit de vioi în această perioadă a anului. Din păcate, am avut doar telefonul la mine, calitativ inferior unei camere foto, dar suficient ca să vă faceţi o idee despre frumuseţea peisajului.

Centrul orașului Jibou, în ianuarie

2011-01-22T00:41:00.000-08:00

Ieşire în templul naturii

2010-10-04T09:15:00.001-07:00

4 octombrie este sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi, patronul ecologiştilor şi protectorul animalelor. Prin urmare, dacă a fost timp frumos, m-am urcat pe bicicletă şi am plecat către Grădina Zmeilor, loc unde am umblat şi în alte dăţi, vezi Tura 1 - Excursia la Grădina Zmeilor din Gâlgău Almaşului şi Grădina Zmeilor toamna (există şi o versiune 3D a acestor ultime poze: Grădina Zmeilor în 3D).

Iată Pietricica Varului, imensa stâncă de la strâmtoarea din amonte de Jibou, fotografiată în lumina soarelui de dimineaţă (moment al zilei recomandat).

O cruce ridicată în mijlocul unei mlaştini, în apropiere de Var.

Crucea ridicată de familia Petran, în locul numit „La Şumalău”.

Una dintre crucile din marea intersecţie dintre Var, Surduc şi Tihău, situată dinainte de Valea Almaşului. Va trebui să revin într-o după-amiază, ca să fac nişte poze mai bune.

Intrarea în cimitirul din Tihău.

Piscuiul Ronei văzut de pe drumul care urcă înspre Tihău.

Gâlgău Almaşului: noul indicator către Grădina Zmeilor (a rămas şi panoul cel vechi, plasat un pic mai jos).

Am plecat din Jibou la 9:00, am ajuns la 10:25, parcurgând 11 km. Pe ultimele sute de metri, am împins bicicleta la deal. Cabana din rezervaţie era închisă.

Bănci plasate la marginea terenului de sport.

Scena acoperită şi pavilionul unde se aşează spectatorii.

Cineva s-a supărat rău de tot pe acest panou şi l-a vandalizat. Doamne, iartă-l!

Coşul de gunoi: un îndemn pentru a păstra natura curată, un mod de a dovedi respectul pentru frumuseţea ei.

O alee pietruită se pierde în labirintul stâncilor.

Înaintez. În curând, dispare orice urmă a prezenţei umane.

Am ajuns în sanctuarul stâncilor şi tufelor de alun, unde natura e la ea acasă.

Iată-l şi pe sărbătoritul din ziua de azi. Statueta are o înălţime de un deget şi a ajuns aici purtată în tocul aparatului de fotografiat. În jurul nostru, zboară sticleţi, piţigoi, ulii, gaiţe. E o zi minunată pentru a cânta cunoscutul imn de slavă franciscan, „Cântarea Fratelui Soare”. Trei maidanezi concurează pentru rolul Lupului din Gubbio. Îţi mulţumim din tot sufletul, Doamne!

Sărbătoarea Castanelor 2010

2010-09-26T05:07:00.001-07:00

.
Afişe lipite ici-colo în Baia Mare, fotografiate sâmbătă, 25 septembrie a.c.
Cine le va parcurge pe toate va descoperi cât de populară este această sărbătoare (vezi ultima imagine).

.

Podul plutitor de la Turbuţa

2010-09-13T19:11:00.000-07:00

.

.

Abruptul Piscuiului

2010-09-03T04:03:00.000-07:00

.
Abruptul Piscuiului reprezintă porţiunea prăpăstioasă de coastă dinspre râul Someş, care coboară pe sub Crucea lui Ivănescu, din partea de sus a satului Rona către intrarea în satul Turbuţa. El este delimitat de o dungă de culoare gălbuie, formată dintr-o succesiune de straturi geologice, înclinate la circa treizeci de grade faţă de orizontală.

Partea abruptă a Piscuiului, văzută din tren, dinspre Pietricica Varului.

O imagine rustică a abruptului, cu căpiţă şi lan de cucuruz, surprinsă din lunca Someşului.

Locul de despărţire a drumului care urcă spre Piscui şi a celui care ocoleşte pe la poale, prin lunca Someşului

Forme stâncoase fantastice şi straturi de roci spectaculoase.

Grohotişul cu „două baraje”.

Capul de broască ţestoasă.

Valea de la capătul abruptului, locul unde fluturii de diferite culori vin în roiuri să bea apă.

Turul Piscuiului pe malul drept

2010-08-29T18:44:00.000-07:00

.

Am marcat cu galben traseul parcurs pe bicicletă (uneori pe lângă, adică împingând-o) pe harta din satelit, oferită de Google Earth:

Centru - Gară - Pietricica Varului - Podul de la Turbuţa - poalele Muntelui lui Rákóczi (drumul de căruţă de pe malul drept la Someşului, dinspre amonte către aval) - Satul Rona - Podul de la Rona - Stadion - Centru

N-am luat aparatul de fotografiat cu noi, dar ne-a plăcut mult excursia.

.

Oaspeţi din Nádudvar

2010-08-06T05:12:00.000-07:00

Zilele Zalăului văzute din cărucioarele copiilor

2010-07-31T06:30:00.001-07:00

.
Am fost uimit de mulţimea de cărucioare întâlnite la această ediţie a Zilelor Cetăţii, aşa că am marşat pe idee. Să ne trăiască tineretul, de la vârsta cea mai fragedă până la 99 de ani!

Gura Văii 2010

2010-07-02T09:04:00.001-07:00

Gura Văii, porţiunea de mal de la confluenţa dintre râul Someş şi valea Agrijului, este un fel de ştrand neoficial al Jiboului. În acest an, datorită ploilor torenţiale, apa a lăsat foarte puţine „limane” acoperite cu nisp uscat.

Pentru că nu se ştie ce surprize ne rezervă timpul, am profitat de prima zi cu soare ca să ne repezim la apă.

Apa Agrijului a devenit atât de adâncă, iar curentul atât de puternic, încât a răpit-o cale de câţiva metri pe Peta, căşeluşa noastră. Ştie să înoate, numai că apa o ducea la vale. În cele din urmă, am trecut-o în braţe, ca pe o mieluşea. Pe parcurs am pierdut un papuc de plastic, aşa că m-am transformat dintr-odată în piratul Bătrânul Jumătate-de-papuci. Am şi o poză, dar n-o arăt decât în particular, prietenilor care ţin neapărat s-o vadă.

Copaci dezrădăcinaţi, stâlpi aduşi de ape, mâl în care te poţi afunda până la genunchi.

Nelipsita poză cu Piscuiul Ronei: un băiat şi câinele său.

Peta, după ce a obosit să ne tot cheme la joacă în apă.

Mare apă-i la Jibău!

2010-06-29T00:38:00.001-07:00

Titlul parafrazează un cântec celebru, transpus pentru cor de profesorul Mocanu:

MARE HIBĂ-I LA JIBĂU

De data asta, hiba a fost o rupere de nori, duminică (27 iunie 2010) seara, pe la 18:00.
Cam în stilul celei de luni, din Zalău:
http://www.ztv.ro/index.php?option=com_seyret&task=videodirectlink&id=3502

Mult a fost atât pârâiaşul care coboară de la Grădina Botanică...

...multă a fost şi apa pârâului Firiza.

Iată congruenţa celor două pâraie: un Someş mai mic!

Pârâul Firiza în dreptul staţiei de epurare (mult mai sus decât a fost în ianuarie, vezi fotografiile de atunci!)

Grădini inundate

Se vede pe gard cât de mare a fost apa: a ajuns până de unde începe verdele, cam 1 m înălţime.

Movila de pietriş şi nisip de lângă bicicleta lui Gergő a fost adunată din faţa bisericii catolice.

Mormane de mizerie aduse de ape, adunate pe strada spitalului (Str. Libertăţii)

Mocirla de la Center, unde nămolul a năclăit trecerea de pietoni din faţa bisericii Sf. Gheorghe.

Natura, dincolo de conflictele dintre oameni

2010-06-06T10:33:00.000-07:00

.
Bine că ploile au luat o pauză. (Vulcanul Acelacatepetl o fi de vină!) În sfârşit, am putut ieşi din casă, să ne bucurăm de frumuseţile naturii.

Fiecare dintre noi are câte o gărgăriţă. A noastră este, declarat, Piscuiul Ronei.

Când am vorbit despre conflicte, nu ne-am referit la tăierile din pensii şi din salarii, ci la o situaţie surprinsă pe podul de la Rona, unde s-au întâlnit deodată două maşini...

...deşi loc ar fi numai pentru una, ca-n poezia cu berbecii sau balada lui Robin Hood şi Micul John.

Spre ţinere de minte, am fotografiat indicatoarele: se circulă cu 5 km/h, vehicule cu maximum 3,5 tone greutate, cu o înălţime mai mică de 2,9 metri şi o lăţime de cel mult 2,5 m.

Şi o imagine de la prima prăşilă, cu atelajul de un cal putere.

Jiboul pe hărţile iosefine

2010-05-21T02:00:00.000-07:00

.
Împăratul Iosif al II-lea de Habsburg-Lothringen (1765 - 1790) a dorit să-şi cunoască cât mai bine popoarele şi ţările stăpânite, drept urmare şi-a trimis topografii ca să întocmească hărţi ale provinciilor imperiale. Wikimedia Commons a publicat de curând acest atlas, care acum este accesibil on-line.

Pe harta Jiboului (Josephinische_Landaufnahme_pg028.jpg, cca. 1780), surpriză: Muntele lui Rákóczi (un principe rebel, deci cu numele trecut la index) nu este numit nici Piscuiul Ronei, nici Ţugluiul Turbuţâi, ci PISCU TURBUTZA:

Alte lucruri surprinzătoaredescoperite pe vechea hartă:

- Valea Firizei (ungureşte: Fürész-patak) nu este trecută ca Pârâul Sărat, ci VALEA POPII;

- anul şi locul bătăliei din 11 noiembrie 1705 sunt trecute greşit: 1706 (!?!) şi în partea nordică a Jiboului, înspre Someş-Odorhei. (Atacul austriecilor a vizat tranşeele şi fortificaţiile de pe Ciglentir şi Valea Agrijului, aflate în sud, iar retragerea armatei curuţilor s-a făcut către est, în amonte, către Var, Surduc şi, mai departe, Gherla.)

- „Delta”, triunghiul de cale ferată care a servit cândva la întoarcerea şi mutarea locomotivelor cu aburi de la capetele garniturilor de vagoane, exista deja atunci - bineînţeles, în lipsa trenurilor, care vor apare în zonă abia peste un secol, „Delta” apare doar ca o intersecţie de drumuri!

- Castelul Wesselényi nu avea încă forma din prezent (normal, tocmai începuse construcţia lui, terminată în 1810), satul nu cuprindea decât câteva zeci de case (51, dacă am numărat bine) şi o singură biserică (cea reformată).

Castelul Beldy din Jibou

2010-04-22T09:31:00.001-07:00

După apă la fântâna din Rona, de Bunăvestire

2010-03-25T09:52:00.001-07:00

Am fost astăzi să aducem apă de la fântâna din stânga podului din Rona. Someşul are un nivel ridicat, dar degeaba, podul plutitor a fost abandonat pe malul drept, fără a i se găsi vreun rost.

Natura este întârziată faţă de alţi ani, dar în ultimele zile a fost cald. Iată o imagine a Piscuiului Ronei, de la baza digului.

Fântâna din Rona este una cu cumpănă. Luciul apei se află la o adâncime de 3-4 metri. Iată o mărturie a vremurilor pitoreşti dinainte de conductele trase în casă şi de robinetul pe care-l răsuceşti degeaba, pentru că, pe neanunţate, s-a luat apa în oraş.

Am avut norocul să surprindem un apus de soare deosebit. Interesant este felul cum praful ridicat de maşină împrăştie razele de lumină şi dă o altă culoare câmpului. E un efect optic ieşit din comun, care ar merita prezentat şi pe blogul Oscilaţii şi unde.

Irişi pitici

2010-03-24T03:37:00.000-07:00

Apă mare pe Valea Firizei

2010-01-10T00:06:00.000-08:00

.
Azi-noapte a fost din nou furtună, cu tunete şi fulgere, ca-n ziua de Crăciun. De dimineaţă, valea pârâului Firiza (din maghiară: Fürész-patak, adică Pârâul Ferăstraielor, va să zică Valea Gaterelor sau Joagărelor) s-a umflat foarte tare, însă fără să ameninţe oraşul. Ce bine că, în urmă cu câţiva ani, valea a fost curăţită şi regularizată!

Notă: Pe hărţile mai vechi, pârâul Firiza apare ca Valea Sărată (în maghiară: Sós-patak), nume provenit probabil de la izvorul cu apă sulfuroasă, fieroasă şi puternic sărată de la Băile Jibou, aflat în amonte, pe malul stâng.
.

Muntele lui Rákóczi iarna

2009-12-23T13:03:00.000-08:00

Egrete pe Someş

2009-12-22T13:00:00.000-08:00

Micul „Golden Gate” de pe Someş

2009-12-21T06:41:00.000-08:00