1 Mai la Domnin

.
„Techerghelile” mele m-au purtat în Domnin, unde am remarcat imediat cât se poate de potrivita denumire a Căminului Cultural :


Am ajuns aici venind dinspre Şoimuş, pe firul apei, apoi pe sub poala pădurii, ca apoi să traversez o imensă păşune.


Iată o imagine a satului, surprinsă din vârful dealului.


Mi-am lăsat bicicleta rezemată de parapetul podului din centru şi am urcat către deal, unde se înşiruie şcoala, grădiniţa, poşta, căminul cultural, casa de rugăciuni baptistă, cele două biserici ortodoxe.


Pe cealaltă parte a podului, un izvor şi o bilă imensă văruită. Într-o gospodărie, am văzut şi altele, adunate mai multe la un loc. Ele au fost aduse de pe traseul autostrăzii Cluj-Turda de către un buldozerist şi sunt folosite de săteni în scopuri decorative, pentru înfrumuseţarea grădinilor.


Biserica nouă, cu hramul „Bunavestire” (25 martie).


Vedere din lateral.


Lângă cimitir, se află vechea biserică de lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, construită de meşterul Ciocian şi cei trei fii ai săi.

Biserica de lemn este singura din Sălaj care are un dublu rând de ştreşini din şindrilă. Talpa bisericii este cioplită din nişte buşteni impresionanţi ca mărime, traşi cu boii din fosta Dumbravă (azi defrişată). Pe laturi, are ţintuite mai multe cruci de lemn, în dreptul locurilor unde au fost îngropaţi preoţii care au slujit aici.


Intrarea în şcoala primară.


Valea pârâului este traversată de la multe podeţe împrovizate din stâlpii vechi de iluminat, cărora li s-a pus un parapet. La vadul destinat maşinilor, un cârd de gâşte sâsâie ameninţător: „Pe aici nu se trece!”


„Monumentul Eroilor”, ridicat din beton armat, aflat în construcţie.


Flori de măr.


Rădăcinile unui gard viu, tuns, seamănă cu o ţestoasă care încearcă să iasă din pământ.


Vârful Muntelui lui Rákóczi (Piscuiul Ronei), văzut din centrul comunei Someş-Odorhei, de care aparţine satul Domnin. Întrucât se repară drumul, se circulă pe un singur sens, dirijat de un semafor.