duminică, 18 septembrie 2011

Tura cea mare: Jibou-Turbuţa-Ciocmani


.Fiecare „techergheală” de-a mea are la început câte o întâmplare. Uneori ea a fost desprinsă dintr-o carte, precum a fost drumul prin Pădurea Viţinalului (de la Mirşid la Moigrad) ori căutarea Salciei Blestemate din Var.

Altădată, ca şi acum, am pornit pe urmele unei „aventuri” povestite de un prieten. În anii '60-'70, părinţii lui Dorin au venit din Gârbou la o nuntă în Turbuţa. Era iarnă şi un ger de crăpau pietrele.

Pe vremea aceea, încă nu fusese construit podul pietonal cu patru piloni din prezent, aşa că au trecut Someşul cu „luntrea” (bacul). Petrecerea s-a terminat în zori, dar nuntaşii n-au putut să se întoarcă acasă pe acelaşi drum, deoarece malul râului a îngheţat peste noapte şi bacul n-a putut fi desprins. Tinerii nu s-au necăjit prea mult, ci au plecat pe Someş în sus, către Ciocmani.

Am hotărât să repet isprava lor. Anul trecut, tot pe vremea recoltării cucuruzului, am făcut un mic tur al Someşului, pe sub abruptul Piscuiului. Am revenit ulterior, împreună cu băieţii şi, deoarece podul plutitor de la Rona a fost demontat după construirea micului „Golden Gate”, ne-am lăsat cuprinşi de nostalgii şi am ţinut neapărat să trecem râul cu bacul de la Turbuţa.

Deci, fie că veniţi pe malul drept, fie pe cel stâng, ştiţi cum să ajungeţi la punte. De aici, se intră în sat. (Crucea rotitoare din imagine împiedică accesul animalelor pe pod.)

Prima răscruce. Valea prăpăstioasă din faţă, unde cândva era pălincăria din Turbuţa, urcă înspre Ţugluiul (Piscuiul) Ronei. Drumul către Ciocmani e la dreapta, prin centrul satului, peste podeţul improvizat din tuburile de beton.

O altă intersecţie, cu drumul care vine de la „peşteră” şi încă unul. Strada principală merge tot înainte.

Un localnic şi carul său rustic. E bine să întrebaţi, înainte de a fotografia. Cei care se tem că o să apară pe la ProTV sau pe internet se uită ciudat şi protestează. În cazul de faţă, omul a acceptat cu dragă inimă, drept care îi mulţumim.

Biserica nouă din Turbuţa. Iniţial a fost şcoală elementară, apoi sală de cinematograf şi cămin cultural. A fost transformată în edificiu de cult şi sfinţită în urmă cu trei ani. Turbuţa are şi o foarte frumoasă biserică de lemn, păstrată în bună stare, daţi clic AICI! ca s-o vedeţi.

Ieşirea din Turbuţa, în amonte. În stânga, e o coastă stâncoasă, acoperită cu ierburi şi tufişuri. În dreapta, curge Someşul. Înaintăm.

Peisajul este extraordinar, mai ales toamna, când frunzele capătă diferite culori. Totuşi, pentru fotografii, este cel mai bine să veniţi dimineaţa.

Lunca Someşului este plină de viaţă. Un cocor cenuşiu şi-a luat zborul până să-l prind în obiectiv. Apa râului este mică, urmare a secetei prelungite.

Drumul se apropie din ce în ce mai mult de firul apei.

Când la orizont apar cocoaşele dealului Făget, drumul o coteşte în sus, către stânga. Albia secată a Someşului pare o grădină de piatră, acum în umbră. Este un loc propice pentru pescuit.

Ştiţi bancul cu: „Ce este un drumădar”?
- Un drumădar este o cămil cu doi cucoşi!
Dealul Făget, din aval de Ciocmani, are trei cocoaşe.

Centrul satului Ciocmani.
În biserica din imagine, a slujit cândva părintele Alexandru Avram, pomenit în capitolul „Phoenix-ul sălăjean” din cartea „Curiozităţi sălăjene”.
Despre calea de întoarcere, drum străbătut cu maşina şi când ne-am întors din Valea Umbrelor de la Cliţ, în următoarea însemnare.

.

4 comentarii:

  1. Mi-a placut "drumădarul" din Ciocmani cu trei "cucoşi". Asta da curiozitate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări!
    prof. A.Chirila

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am aflat ,pe nume cum se numeste, localnicul cel fotografiat cu al sãu car cu boi, altminteri ,admirabile ,punctualele descrieri in peisaj ale lui Gyuri. György-Deák-Györfi ca un Gulliver al secolului 21. Felicitãri.

    uca

    RăspundețiȘtergere
  4. Szemler Ferenc2 martie 2016, 12:36

    Scriitorul ardelean Szemlér Ferenc are un roman pentru tineret ''A hárompúpú hegy'' (Ion Creangă, 1977).

    RăspundețiȘtergere