Cliţ 3: Valea Umbrelor

.
(urmare a însemnării Cliţ 2: Stanii Cliţului)

Denumirea de „Valea Umbrelor”, dată părţii superioare a Văii Cliţului, a fost popularizată de cumnatul meu, Deák Zoltán, pe vremea când a lucrat la proiectul descoperimsalajul.ro. Împreună cu prietenul său, Călin Pavăl, el a făcut două incursiuni aici, una în vara anului 2004, alta în februarie 2005.

Valea Cliţului se află la intrarea dinspre Surduc în satul Cliţ (comuna Băbeni), pe dreapta. Debutează cu un loc larg şi mlăştinos. Se merge pe un drum forestier până la cabana silvică. Dacă îi cunoaşteţi pe pădurari şi vă deschid, se poate dormi aici, chiar şi iarna (vezi „Cliţ - Umbre în alb” din „Descoperim Sălajul”). Dacă nu, în „parcarea” dinaintea casei, vara se poate întinde un cort.

După ce prietenii noştri şi-au parcat maşina la umbră, avem 2 km de înaintat per pedes, ca apostolii.

Regiunea e plină de ferigi şi aluni. Chiar am găsit o alună. Evenimentul a fost fotografiat atât de Széll Sándor, cât şi de soţia mea, Simone Györfi. De fapt, majoritatea fotografiilor din însemnările de la Cliţ îi aparţin ei.

Un marcaj forestier, bandă roşie, întâlnit adesea pe cursul superior.

Primele nişe din peretele stâncos.

La intrarea în defileu, ele se înmulţesc şi se măresc. Un chip uman, bărbos, de aproape 1 metru înălţime, veghează de pe peretele din partea stângă (pe sensul de urcuş).

Cercetăm o valea laterală, care are la intrare o stâncă în formă de cap de pisică. Privită din această parte. Din cealaltă parte, ea este un profil uman, faţă în faţă cu o hârcă (un craniu) îngropat în sol. Ne-am înţeles cu prietenii ca aceste imagini să fie prezentate pe blogul lor. Tot aici, ei au fotografiat şi o stâncă în formă de câine. De fapt, când am început urcuşul, mi-am făcut toiagul din mână, deoarece la sosire am auzit nişte lătrături de sus...

Nişa ovală din stânga mi-a atras atenţia.
Fiecare ramură secundară a Văii Cliţului vă rezervă surprize. Din păcate, pozele mele cu „liliacul” (vampirul) sunt neclare, aşa că vă trimit iar la blogul http://szellphotography.blogspot.com/

Filigrane de ocru (oxid de fier galben-brun) pe peretele nişei.
Nu sunt desene rupestre, făcute de mâna omului, dar arată nemaipomenit.

O „ciupercă domnească”.

Un păianjen cu catalige imens, de 10 cm diametru.

Piatra lui Greuceanu. E singurul bolovan alb văzut în regiune, stătea aruncat pe mijlocul potecii, lângă această ciupercuţă filiformă şi elastică.

Înaintăm de mai mult de o oră. Széll Sándor face ultimele fotografii, apoi rămâne în pană de curent. Acumulatoarele ni s-au descărcat mult mai repede decât am fi crezut. De astfel, în „Descoperim Sălajul”, Deák Zoltán povesteşte că în Valea Umbrelor este o zonă care nu poate fi „trasă în poză” nicicum.


Celebrele „nişe extraterestre”, care atrag atenţia tuturor turiştilor. Faceţi o căutare după „Valea Clitului” (scris cu „t”, nu cu „ţ” şi între ghilimele) pe Google Images şi le veţi vedea într-o sumedenie de pagini web, în diferite anotimpuri şi momente ale zilei. La noi, arată mai întunecate deoarece era deja după-masă târzie, iar Soarele era acoperit de un nor.

Defileul continuă, dar noi am hotărât să ne oprim aici şi să revenim altă dată, mai de dimineaţă. În ciuda temperaturilor toride din oraş, aici era răcoare, iar în aer se simţea mirosul caracteristic de stâncă umedă.

Undeva, mai sus, se află Marele Abriu, larg cât un amfiteatru, cu o movilă conică în centru. Valea Umbrelor este un defileu cu multe ramificaţii, imposibil de explorat într-o singură zi. Vedeţi tot pe http://szellphotography.blogspot.com/ câteva imagini de pe „Valea celor cinci bețe” (loc unde aparatul meu a început să clipească roşu, „low battery”, dar apoi şi-a revenit, după ce am plecat de acolo).
.