La Porolissum pe traseul Vanca

.

În romanul „Comorile de sub Meseş”, eroii lui Artemiu Vanca au luat trenul din Zalău şi au călătorit cu el până la Mirşid, de unde au trecut pe drumul din pădure către Moigrad, cu scopul de a ajunge la străvechiul municipiu roman Porolissum.

M-am hotărât să repet isprava personajelor Cornel Straja şi Nucu Doboş, dar cu plecare din gara Jibou. Am luat trenul de 9:30.

Dimineaţa, în nodul de cale ferată din Nord-Vestul ţării se intersectează mai multe trenuri, din Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Dej şi, mai departe, Cluj, Braşov, Bucureşti.

Prima oprire, în Halta Cuceu.

Următoarea staţie, comuna Poptelec (azi, Popeni)

Am trecut ca vântul pe lângă Firminiş şi ne-am oprit la Mirşid, unde am coborât. Iată o fotografie făcută cu dragă inimă de domnul Dumitru Butaş, impiegatul de mișcare din stația C.F.R., unul dintre vecinii noştri din Jibou.

De la gară, am ieşit pe şoseaua principală şi am făcut câţiva paşi către Jibou. Prima intersecţie pe dreapta, cea de lângă dispensar, este drumul Viţinalului, străveche legătură dintre Mirşid şi Moigrad.

Folosit şi ca ruta ocolitoare, atunci când apele revărsate blochează trecerea înspre Popeni, el a început să fie amenajat pentru asfaltare.

Un măr de lângă drum, pe o păşune din dreapta călătorului. Un peisaj mirific, departe de orice grozăvie. Pe tren, o femeie mi-a povestit că Viţinalul este bântuit noaptea de stafia Ghiurocului, un sinucigaş care s-a spânzurat în această pădure. Fiul nefericitului a fost ceferist în Jibou, dar asta cu mult timp în urmă. Dacă tot s-a adus vorba despre subiectele de bu-hu-hu, i-am povestit despre salcia dintre Var şi Borza, loc blestemat şi bântuit de o fată bătrână violată, a cărui istorie a fost povestită de prozatorul Zaharia Prodan în romanul „Culoarea diavolului”.

Cum e miercuri şi se lucrează în zonă, trec maşini încărcate cu balastru, tentaţii de care eroii din roman n-au avut parte în 1949. Hotărât să reconstitui întocmai episodul, am refuzat ajutorul oferit cu bună inimă şi înaintez în urma lor.

O răscruce în apropiere de vârful dealului. În faţă, drumul către Moigrad, la dreapta, calea către Ortelec.

Coborâm. În stânga, un luminiş.

Brusturi mari cresc pe marginea pârâului Viţinalului. Mi-am pus pălăria pe o frunză ca să comparaţi dimensiunile lor.

Un fluturaş însetat de polen şi soare.

O casă pe stânga, la ieşirea din pădure.

În faţă, dealul Măgura din Moigrad, pe vârful căruia a fost cândva o cetate dacică.

Intersecţia cu drumul principal de la Creaca la Zalău. Moigrad se află la dreapta. E 11:00, am făcut fix un ceas, fără să mă grăbesc. Am avut tot timpul semnal la telefonul mobil (reţeaua Vodafone).

Vile la intrarea în Moigrad.

Un indicator de la margine de drum.

Intersecţie. În faţă şi la dreapta, se merge la Zalău. Ca să ajungeţi la ruinele romane, cotiţi-o la stânga şi ţineţi tot pe asfalt.

Vă ajută şi un panou plasat pe stânga. E şi mai optimist: indică doar 3,6 km, cu unul mai puţin decât panoul anterior, aflat la vreo 100 de metri în urmă. N-am nicio posibilitate de măsură ca să stabilesc cine dă distanţa corectă.

Un magazin aflat pe parcurs, în dreapta, unde copiii se pot odihni şi pot fi recompensaţi cu un suc sau o îngheţată. Următorul este sus de tot, peste drum de casa de rugăciune a iehoviştilor.

Staţia de autobuz. N-are rost să aşteptaţi, e pentru cursele către alte localităţi. Luaţi-o în stânga, tot pe asfalt.

Urcăm la deal. Măgura a fost transformată într-o carieră de piatră vulcanică.

Trecem de carieră şi continuăm urcuşul. Drumul către vârful dealului Pomet e încadrat de garduri vii, frumos tunse.

Am ajuns. La orizont se profilează barăcile de la Vama Romană. Am optat să prezint separat castrul roman de la Porolissum, într-0 diaporamă cu 33 de clişee. Ea poate fi vizionată aici.
.