Cliţ 1: Cetăţile zânelor

.

Harta drumului parcurs cu maşina între Jibou şi Cliţ (Google Maps): 18,5 km

Când se călătoreşte cu trenul de la Jibou la Dej, după ce treci de podul de la Ciocmani, în partea dreaptă apare abruptul dinainte de satul Cliţ, cunoscut ca Stanii Cliţului, una dintre rezervaţiile naturale spectaculoase din judeţul Sălaj. Iată două fotografii din august 2007.

Ca să nu se plictisească pruncii în tren, le-am povestit că ceea ce se vede sunt zidurile unei mari cetăţi a zânelor (cine mă cunoaşte va zâmbi cu îngăduinţă - este evidentă influenţa lui J. R. R. Tolkien) şi, dacă vor privi cu atenţie, vor vedea coifurile lor strălucitoare. Stratagema a funcţionat, copiii au avut ceva de făcut şi s-au distrat urmărind peisajul. În lumina înserării, există părţi stâncoase care reflectă lumina Soarelui, deci afirmaţia nu este chiar gratuită, gen „fairy tales”.

De aceasta dată, în august 2011, prietenii ne-au dus cu maşina la Valea Cliţului. Poate că s-ar putea merge cu trenul până în Băbeni, dar apoi trebuie trecut Someşul. În orice caz, este un traseu prea lung pentru a fi parcurs într-o singură zi, dus-întors, cu bicicleta.

Din Jibou, se trece prin Var, Surduc, până la podul de la Ciocmani, unde pe tabla indicatoare scrie... Jibou - 18 km (no ho! că-s numai 13!).
Nu treceţi podul, ci mergeţi tot înainte vreo 5 km şi un pic, pe lângă peretele stâncos şi abrupt. Şoseaua este asfaltată şi în stare bună.

Drumul urcă, coboară, face o buclă de la capătul căreia se vede în spate podul şi un spaţiu larg în lunca Someşului. De dimineaţă până la prânz, e umbră aici, pe drum, deci este o excursie cât se poate de potrivită prentru zilele cu temperaturi de peste 30 grade Celsius. Se porneşte în zori, când aerul este încă respirabil şi se călătoreşte plăcut până la destinaţie, Valea Umbrelor, care, precum o să vedeţi, este un fel de răcitor natural din piatră masivă. Dar să nu ne grăbim cu povestea.

O exploatare abandonată în dreapta. Apa a sculptat partea decopertată în forme deosebit de pitoreşti.

De pe abrupt, uneori terenul alunecă sau se prăbuşesc copaci peste şosea. Aici, după un astfel de accident, drumarii încă n-au făcut curăţenie.

Copacii au fost tăiaţi şi făcuţi bucăţi, dar solul acoperă în continuare jumătate din drum.

Un bonsai în mediul său natural. E un scoruş de munte, numit şi sorb (Sorbus aucuparia). Fructele roşii grupate în ciorchine seamănă cu cele ale călinului, dar frunzele sunt penate, ca ale oţetarului.

Buza de pe care s-au prăbuşit arborii şi solul.

Stânca merită cercetată. Ea cuprinde pete verzi de microfloră, dungi portocalii de ocru şi, spre surprinderea noastră, inflorescenţe galben-verzui de sulf. Am testat substanţa cu un chibrit, ea s-a topit şi a ars cu mirosul sufocant al dioxidului de sulf, deci nu există nici un dubiu asupra compoziţiei sale.
(continuă cu Cliţ 2: Stanii Cliţului)
.