Cum am ratat Piatra Pintii

.Se zice: Omul plănuieşte, Dumnezeu rânduieşte.
Unele excursii decurg cu totul altfel decât au fost plănuite.
Profesorul nostru de fizică din liceu, Cornel Găvănescu, salvamontist în Munţii Făgăraş, ne-a învăţat că rătăcirile sunt sarea şi piperul drumeţiilor.
Din acest punct de vedere, azi am avut parte de o aventură bine condimentată.
Am dorit să plec de la Grădina Zmeilor şi să ajung la Piatra Pintii, să văd şi Salcia Bântuită din romanul lui Zaharia Prodan.

Primul ghinion. Microbuzul de Cluj nu mai circulă către Bălan, ci prin Creaca şi Românaşi, deci a trebuit să renunţ la transportul în comun şi să mă descurc cu „Ia-mă, nene!”

Traseul este marcat cu cruce roşie şi are ca punct de pornire cabana de la Grădina Zmeilor.

O vreme, crucea roşie merge împreună cu cercul roşu, pe traseul de explorare a rezervaţiei naturale de stânci antropomorfe. Iată marcajele de lângă scenă.

Le regăsiţi şi pe tăblia proiectului european, panou ciuruit în stil balcanic. Vorba unui prieten: Doamne păzeşte să vrea careva să facă un festival de rock aici! Că rămânem fără bănci, fără coşuri de gunoi, fără pădure şi fără stânci!

Înaintăm pe aleea pietruită. La prima răspântie, o cotim la dreapta.

Urcăm scările către buza pădurii de goruni.

Iată ambele marcaje, în capătul scărilor, unde anul trecut era un chioşc plasat în punctul de belvedere. Cum unii au socotit că e un element artificial, care strică naturaleţea priveliştii, căbănuţa a fost mutată jos, lângă scenă. Găsiţi o fotografie a ei, făcută anul acesta în mai, AICI!

Priveliştea din punctul de belvedere.
Cine doreşte şi alte imagini (unele 3D) să dea clic AICI! De asemenea, la capătul articolului se găsesc mai multe etichete, inclusiv una cu „Grădina Zmeilor”. Clic pe ea şi veţi vedea toate însemnările legate de acest subiect.

Intrăm în pădure. Foarte curând, poteca se bifurcă. Cercul roşu merge către stânga şi urmăreşte buza dealului. Noi mergem către dreapta, pe cruce roşie, în adâncul pădurii.

Drumul este larg şi vizibil, însă are multe bifurcaţii (şi trifurcaţii), deci urmăriţi cu atenţie marcajul.

Apar şi alte marcaje. Aici am găsit trei arbori, unul marcat cu un H roşu, al doilea cu cruce roşie şi al treilea cu un inel galben. O babilonie de semne!

Strunga nemarcată. Aici ar fi trebuit să intru la bănuieli, deoarece stânca din dreapta, masivă şi inconfundabilă, e atât de vizibilă, încât ar fi trebuit să poarte o cruce roşie. Uite aşa am pierdut drumul către Piatra Pintii! Învăţaţi din greşelile mele: dacă aţi ajuns aici, înseamnă că vă aflaţi altundeva decât ar trebui.

Spre ghinionul meu, ceva mai încolo am găsit această cruce roşie fără fond alb şi am crezut că sunt pe drumul bun. În partea stângă, era un alt copac marcat cu un H roşu.

Drumul nemarcat a coborât în continuare. Fiind foarte clar delimitat, semn că a fost circulat din vechime, am înaintat fără reţinere.

Mi-am urmărit umbra ca să mă orientez în spaţiu. O vreme, ea mi-a fost în faţă, deci, cum era dimineaţă, înseamnă că am mers către Vest, apoi drumul a cotit-o către Sud şi umbra a căzut lateral, în dreapta.

Aici am ieşit din pădure, după numai o oră de mers. Locul îmi era complet necunoscut. Am crezut că e undeva lângă Tihău.

Ceea ce am aflat apoi: iată centrul de comună Creaca.

Ceea ce am aflat apoi: iată satul Ciglean (casele de pe deal) şi cariera de calcar din Prodăneşti.

Primii oameni cu care m-am întâlnit:
- Bună ziua, îmi puteţi spune unde sunt?
- V-aţi rătăcit!!! :))
- Vin de la Grădina Zmeilor şi caut Piatra Pintii.
- Aţi trecut de ea, aici e Borza...

Va să zică, am nimerit ca drumeţii profesorului Aurel Medve din Năpradea, pe drumul descris în revista Eco Samus. Satul Borza ţine de comuna Creaca, dar e la numai 5 km depărtare de Jibou. L-am amintit şi în „Curiozităţi sălăjene”, deoarece are o preafrumoasă biserică de lemn, construită fără nici un cui de fier. Evident, m-am bucurat s-o vizitez, dar voi posta aceste fotografii într-o altă însemnare. Ca să le vedeţi, daţi clic AICI.
.