Pintea sau Claudiu?

.La mijlocul săptămânii, am pornit pe traseul marcat cu cruce roşie, de la Grădina Zmeilor din Gâlgău Almaşului la Piatra Pintii. La un moment dat, s-a terminat marcajul şi, după ce am depăşit o stâncă mare şi am coborât pe un drum de care, către Vest şi Sud, am ieşit din pădurea de goruni deasupra satul Borza. Aici am vizitat cele două biserici ortodoxe, dintre care una, ctitorită în 1758, este construită din lemn. Am revenit acasă cu convingerea că am ratat Piatra Pintii. Azi m-am lămurit că m-am lăsat derutat de cei care au marcat traseul.

Nişte prieteni cu care am hoinărit şi altă dată prin zonă s-au oferit să repet împreună cu ei drumeţia şi, de această dată, să urmărim semnele de pe arbori cu atenţie sporită.

Interesant, în parcarea de la Grădina Zmeilor se găsesc întotdeauna maşini din alte judeţe.

Traseul marcat se termină aici, la această strungă, remarcată şi în prima călătorie. Pe bolovanul imens din stânga nu este niciun marcaj cu cruce roşie, nicio tăbliţă cu „Piatra Pintii, sfârşitul drumului”. De această dată, am răscolit împrejurimile cu atenţie, fără să găsim alte semne. N-am întâlnit nici un localnic să ne lămurească, dar dacă traseul cu crucea roşie se opreşte aici, înseamnă că roca acoperită de muşchi verzui, pe care se desluşeşte săpat numele Claudiu, trebuie să fie ţelul nostru. Atunci de i se spune Piatra Pintii şi nu Piatra lui Claudiu?

Am ajuns aici în circa 45 de minute, ceea ce pentru alte persoane ar putea să fie un ceas de mers, deci dus-întors ar face 2 ore, cât scrie pe tăbliţa de la cabana din rezervaţie. Ce păcat că acolo nu s-a afişat o hartă a locurilor.

Ne-am continuat drumul către Vest, în sus. El a cotit către Nord, iar la un moment dat, prin frunziş, am văzut de la mare înălţime cele două biserici din Borza.

Un marcaj silvic cu dungă roşie întâlnit pe traseul de creastă care urcă spre Nord.

Un marcaj topografic militar în vârful dealului.

Aici se întâlnesc trei drumuri: pe cel din stânga am urcat noi, cel din centru probabil că merge la Borza (a se verifica), iar cel din dreapta coboară, tot spre Nord, în Var.

Drumul prin pădure iese deasupra Varului, pe păşunea Tihăului. În centru, se vede locul numit „La Pietre” din Gâlgău Almaşului, aflat pe cealaltă parte a pârâului, opusă Grădinii Zmeilor.

Ne tragem sufletul, în timp ce degustăm darurile Naturii.

Murele sunt coapte, dulci şi zemoase.

O ultimă privire aruncată în urmă, din locul de unde drumul coboară către Var.

După un alt parcurs printr-o pădure de fag ieşim pe o fâneaţă, de unde se vede comuna Surduc (în dreapta) şi satul Tihău (în stânga). Jos este podul peste pârâul Almaş unde sunt cele două răstigniri, dintre care una cu mâna ruptă. Cine a citit poezia lui Viorel Mureşan poate a reţinut imaginea.

Piscuiul Ronei văzut din dreptul releului telefonic din Var.

Oferta văranilor, de la o margine de şosea: mobilă împletită din nuiele de răchită.

.