Foc de artificii deasupra Piscuiului

.
Astăzi în zori a fost maximul de activitate al Perseidelor, curentul de meteori cu centrul în constelaţia Perseus. Nu i s-a dedicat (încă) niciun articol în Wikipedia românească, aşa că vom spune câteva cuvinte despre el. Este vizibil în fiecare an, între 8-14 august, deci chiar înainte de Sântă Mărie Mare. Astronomii îl asociază cu cometa Swift–Tuttle, care revine o dată la 133 de ani, dar a lăsat multă materie împrăştiată pe orbita ei. Spectacolul din miez de vară a fost descris încă în urmă cu 2000 de ani de astronomii chinezi. Catolicii îl numesc „Lacrimile Sfântului Laurenţiu”, după sărbătoarea care se ţine în 10 august.

Anul acesta, activitatea maximă a fost prognozată în jur de 100 meteori pe oră, dar numărul observat de noi a fost mai mic, cam 30-40, din cauza Lunii Pline. Cerul a fost senin, dar noaptea a fost atât de luminoasă, încât ne-am văzut umbrele şi abia am ghicit pe unde se întinde Calea Lactee.

Ne-am trezit dimineaţa la 3:00 şi ne-am dus pe digul Someşului, unde poluarea luminoasă provocată de becurile de pe străzi e mult mai redusă. La Nord, Carul Mare era aproape paralel cu orizontul. Cassiopeea era sus de tot, Perseu fiind partea dintre ea şi orizontul nord-estic. În dreapta lor, tot sus, dar înspre răsărit, strălucea Cloşca cu puii. De pe la 4:00, la Est, au început să apară astrele care formează capul, umerii şi brâul lui Orion.

Din cauza Lunii Pline, s-au văzut numai stelele căzătoare foarte luminoase. Una chiar a lăsat o dâră de fum în stânga Carului Mare, unde a persistat câteva secunde. O parte au trecut prin oiştea sau roţile constelaţiei. Ultima a fost ca un fulger, paralel cu Orion, aproape ţintind Crucea lui Ivănescu de pe Piscuiul Ronei.

Ne-am retras după 4:30, deoarece pe râul Someş a început să se formeze ceaţa şi să se înalţe. Ea parcă ne-a urmărit pe drumul către acasă, cotropind ogoarele.
.