Muntele lui Rákóczi (magh.: Rákóczi-hegy), cunoscut şi ca Piscuiul Ronei sau Ţugluiul Turbuţâi, este un deal imens, de formă piramidală, de pe cuprinsul oraşului Jibou, judeţul Sălaj. Exploraţi-i împrejurimile cu ajutorul fotografiilor publicate pe acest blog.
luni, 8 august 2011
Plajă la Gura Văii
.
Gura Văii reprezintă confluenţa dintre râul Someş (în centru) şi pârâul Agrij (în dreapta), un ştrand natural al locuitorilor din Jibou. În unii ani, aici este o plajă cu nisip fin; în alţi ani, porţiunile de uscat sunt acoperite cu mâl umed şi buruieni.
Piscuiul Ronei văzut din dreptul Gurii Văii.
Anul acesta este „un an mâlos”. Deoarece Someşul este un râu periculos, unde în fiecare vară se îneacă cineva, jibouanii preferă să caute un loc de plajă şi de scaldă în amonte pe Valea Agrijului.
Valea Agrijului la Gura Văii.
Mai sus, în dreptul ruinelor staţiei de pompare, Agrijul a dezvelit (anul acesta) o porţiune cu nisip uscat, curat şi cald. La anul, s-ar putea să fie iar sub ape sau înecat în noroi, dar pe firul apei se vor ivi alte zone nisipoase.
Aşa arăta această porţiune în vara anului 2008. Valea era îngustă, iar pe malul drept se înălţau mai mulţi plopi, între care aş fi dorit să întind o antenă de radio pentru un receptor clasic cu diodă detectoare (radio cu cristal).
Aceeaşi zonă, fotografiată acum. Inundaţiile din vara trecută au dezrădăcinat toţi plopii de pe malul drept şi au spălat pământul, astfel încât albia s-a lărgit foarte mult, cu vreo 10 metri.
Detaliu: cât de tare s-a mărit distanţa dintre picioarele de susţinere ale conductei de apă industrială (cândva înfipte în pământ, la 2-3 metri de buza malului) şi malul de azi.
Apus de soare în spatele staţiei de distribuţie de la intrarea în oraş.
Efectul Tyndall arată atât de spectaculos, încât ar merita prezentat şi pe blogul de fizică.
Am trecut prin Brezoi
-
Între 28-30 iunie 2024 va avea loc o nouă ediţie a festivalului în aer
liber „Bikers for Humanity”:
https://bikersforhumanity.ro/en/home-en/
Jótékonysági kiárusítás
-
Szép jó estét mindenkinek!
Még mindig 2016, ezek a képek a helyi jótékonysági eladáson készültek,
december végén. Az iskolám szokásosan zászlóvivő volt, de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu