






Muntele lui Rákóczi (magh.: Rákóczi-hegy), cunoscut şi ca Piscuiul Ronei sau Ţugluiul Turbuţâi, este un deal imens, de formă piramidală, de pe cuprinsul oraşului Jibou, judeţul Sălaj. Exploraţi-i împrejurimile cu ajutorul fotografiilor publicate pe acest blog.
Cum geamul vagonului avea o crăpătură în formă de colimator, ne-am jucat de-a „Travian” (dacă se mai poartă jocul acesta pe internet):
Şi „viţăvercea”: calitatea presupune pretenţie!
În Baia Mare, ca să ajungi la muzee, trebuie întâi să treci de...
O ghetuţă de bebeluş agăţată de gardul stadionului de rugby.
Un must de Cicârlău mai scump decât vinul.
Nici la concurenţă nu este mai lesne. Dar măcar acolo găsiţi şi produse apicole.
Ce este născut din pisică „mouse” mănâncă.
Înainte şi la dreapta.
Casa dintre... pereţi!
D(e-)aia e modă.
Un regulament parcă tradus din... româneşte cu Google Translate.
Un original curs de reinventare.
Cultura muzicală a fost protejată de panglica galbenă a poliţiei.
Haine second-hand... de marcă!
Em pătrat se dă rotund.
Cine râde la urmă râde mai bine
Am plecat din Jibou dimineaţa la opt.
Am mers pe strada Tudor Vladimirescu, apoi pe Cărămidarilor (rebotezată Stejarilor). Porţiunea dintre capătul Jiboului şi ferma de vite de la GOSTAT nu este asfaltată. Acolo, spre stânga, se merge la Castelul Béldy (1905). Am pedalat tot înainte, în sus pe vale, până la Şoimuş. În imagine, se vede biserica ortodoxă din localitate. La ieşirea din sat, drumul se desparte: o parte merge înainte, către şoseaua Zalău-Cehu Silvaniei; altă parte o coteşte la stânga, prin pădure, către viile Sâncraiului.
Drumul prin pădure începe anevoios, dar apoi se lărgeşte şi devine o adevărată promenadă. Cu toate acestea, am admirat curajul preoţilor în momentul când am văzut solul răvăşit de râturile mistreţilor. În anii '50, încă erau lupi în Sălaj. Traseul prin miez de codru nu durează decât cel mult o jumătate de oră. În total, am mers două ore cu bicicleta sau împingând-o până când am ajuns la bisericuţa soră din Sâncraiu Silvaniei.
GPS-ul mi-a recomandat să merg prin Cuceu şi Dobrin, dar am ales ca acest traseu să fie calea de întoarcere. Enoriaşii din Sâncraiu Almaşului au confirmat că am venit pe calea cea bună, iar preoţii se întorceau la Jibou tot prin pădure, deoarece drumul era mai scurt. Ultimul paroh care a folosit bicicleta pentru deplasare a fost părintele Radnóthi Szakács Albert (2003-2006).
Porţiunea dintre Dobrin şi Cuceu nu-mi era necunoscută, deoarece cu ocazia unei aniversări Tudor Arghezi, s-a organizat o excursie la care au participat criticii Gheorghe Bulgăr şi Dumitru Micu, actorul Vistrian Roman, sculptorul Ioan Mihele, istoricul Cornel Grad, colegii de la cultură şi de la bibliotecă. De asemenea, am văzut pe blogul Grupului Şcolar „Octavian Goga” şi poze din interiorul bisericii „Sfântul Nicolaie” din Cuceu, un edificiu impunător şi minunat plasat în spaţiu. Acum l-am şi vizitat.
Am ajuns la porţile oraşului după cinci ore de hoinăreală. Aceasta a fost ultima dintre cele trei excursii importante pe care mi-am plănuit să le fac în această vară (la Porolissum cu trenul, Salcia Blestemată din Var şi Drumul popilor). În zilele următoare, voi posta şi alte fotografii din acest tur (Jibou-Şoimuş-Sâncraiu Silvaniei-Dobrin-Cuceu-Jibou), grupate tematic: fântâni cu cumpănă, biserici cu ceas pictat etc.