101 de privelişti ale Muntelui lui Rákóczi

.  Industrializarea Jiboului a început odată cu construirea căii ferate.  Ea a devenit linia principală a Sălajului: vine pe Valea Someşului din Dej, trece prin Zalău şi Sărmăşag către Oradea, Carei şi Satu Mare.  S-au construit patru poduri: Dej, Ciocmani, Valea Agrijului, Ulmeni.  Linia a fost inaugurată la 1 octombrie 1890 şi a fost un eveniment relatat în presa sălăjeană.  Oraşul de pe Someş a fost ales ca nod de cale ferată, deoarece dispunea atât de apa râului cât şi de cărbunele extras din minele de la Lupoaia şi Surduc.  Era un loc unde locomotivele puteau fi realimentate cu uşurinţă.  Linia a fost construită de Societatea pe acţiuni Szamosthalbahn , cu capital elveţian.  Ea a fost continuată de compania feroviară Szamosthaler către Baia Mare, tronson finalizat în 1899.  În 2017 se vor împlini 80 de ani de la înfiinţarea Depoului, unde, în prezent, se întreţin şi se repară numai locomotiv...

. În apropiere de Jibou, râul Someş îşi schimbă sensul de curgere de la N la S în de la S la N, astfel încât lanţul de dealuri care se termină cu Piscuiul Ronei formează un fel de peninsulă. Ea poate fi traversată de la Rona la Turbuţa, de la Husia la Ciocmani sau, mai sus, de la Năpradea la Letca. Prima variantă este accesibilă tuturor călătorilor, cu pornire şi revenire în staţia CFR Jibou. Al doilea traseu poate fi parcurs cu bicicleta într-o dimineaţă frumoasă de vară, cum a fost cea de azi. Satul Husia văzut de sus. Peisaj energetic, dis de dimineaţă „ Faceţi la dreapta, apoi pe creasta dealului, pe la Bancă... ” Cum am descoperit în miez de pădure, a fost vorba despre „ La banca 3.stejari ”. (Remarcaţi punctul dintre cifra 3 şi cuvântul „ stejari ”!) Someşul la Stana Ciocmanului (în aval de sat) Un păstor cu sute de oi, mulţi câini şi un măgăruş pe nume Ilie. Chipul... marţian din albia Someşului

. Anul acesta am dorit să revin în câteva locuri interesante, pe care anterior le-am parcurs contra cronometru, la concurenţă cu soarele care apunea. Seceta a redus iarăşi debitul Someşului şi, în dreptul dealului Făget dintre Turbuţa şi Ciocmani, a lăsat să se vadă din nou imensa placă de piatră, numită Stana Ciocmanului. Am coborât în albie şi am explorat zona pe îndelete. Spre marea mea uimire, am descoperit că printre bolovanii împrăştiaţi aici se află un imens câmp fosilier, unde găsim din belşug „banii lui Rákóczi” ( Nummulites perforatus ) şi „copite” ( Gryphaea eszterhazy ). .

. .

. .

. Tura cea mică a constat într-o excursie cu bicicleta pe traseul Jibou-Turbuţa via Rona, pe malul drept al Someşului sau sub abruptul Piscuiului . Inspirat de o poveste din copilăria lui Dorin, am hotărât să urc în sus pe râu , pe malul drept, până la Ciocmani , aventură povestită în însemnarea „ Tura cea mare: Jibou-Turbuţa-Ciocmani ”. M-am întors înapoi pe şoseaua străbătută şi în excursia de la Cliţ . Centrul satului Ciocmani este asfaltat. De aici încolo, este foarte uşor de mers cu bicicleta şi am făcut aproximativ 2 ore până în Jibou. Din centru, se merge până la intersecţia cu şoseaua principală care vine de la Răstoci şi se virează la dreapta. Dincolo de Halta Ciocmani, aflată în stânga, începe podul rutier peste Someş, paralel cu reînnoitul pod feroviar. În celălalt capăt se află tabla indicatoare unde se indică greşit că Jiboul ar fi la 18 km departe. Precum se vede din însemnarea „ Momentul adevărului ”, în realitate sunt doar 13 km. Vedere înspre amonte de pe podul ruti...

. Când te afli în excursie şi îi întrebi pe localnici, distanţele se măsoară în „ la o aruncătură de băţ ”, „ peste vale ”, „ acolo ni! ”, „ nu-i departe ”. Uneori, aceste indicaţii verbale sunt mult mai precise decât panourile instalate de drumari. În capătul podului rutier peste Someş de la Ciocmani se află o tablă pe care scrie greşit: Jibou - 18 Km . Peste drum de panoul buclucaş, sub poala pădurii, stă o bornă kilometrică unde se indică, mult mai aproape de adevăr, 12 km. Hărţile rutiere şi GPS-urile programate pe baza lor indică 13 km. Cam atât am şi pedalat de aici până acasă. .

. Fiecare „ techergheală ” de-a mea are la început câte o întâmplare. Uneori ea a fost desprinsă dintr-o carte, precum a fost drumul prin Pădurea Viţinalului ( de la Mirşid la Moigrad ) ori căutarea Salciei Blestemate din Var . Altădată, ca şi acum, am pornit pe urmele unei „aventuri” povestite de un prieten. În anii '60-'70, părinţii lui Dorin au venit din Gârbou la o nuntă în Turbuţa. Era iarnă şi un ger de crăpau pietrele. Pe vremea aceea, încă nu fusese construit podul pietonal cu patru piloni din prezent, aşa că au trecut Someşul cu „luntrea” (bacul). Petrecerea s-a terminat în zori, dar nuntaşii n-au putut să se întoarcă acasă pe acelaşi drum, deoarece malul râului a îngheţat peste noapte şi bacul n-a putut fi desprins. Tinerii nu s-au necăjit prea mult, ci au plecat pe Someş în sus, către Ciocmani. Am hotărât să repet isprava lor. Anul trecut, tot pe vremea recoltării cucuruzului, am făcut un mic tur al Someşului , pe sub abruptul Piscuiului . Am revenit ulterior, împr...